[ X ]
Comisia Europeană a propus măsuri privind restabilirea progresivă a serviciilor de transport și a conectivității
17 Mai

Comisia Europeană a emis comunicatul referitor la orientările privind restabilirea progresivă a serviciilor de transport și a conectivității pe teritoriul Uniunii Europene (UE).

Potrivit comunicatului respectiv statele membre UE urmează să adopte un cadru comun pentru restabilirea treptată a serviciilor de transport și a conectivității în dependență de abordarea restricțiilor de călătorie, de evaluările epidemiologice, precum și de avizul medical al experților privind măsurile necesare de protecție și de precauție vizând sănătatea și situația sanitară.

Având în vedere că pe 8 mai Comisia Europeană a invitat statele membre ale spațiului Schengen (inclusiv Bulgaria, Croația, Cipru și România) și cele 4 state asociate spațiului Schengen (Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția) să prelungească cu încă 30 de zile, până la 15 iunie, restricția temporară privind călătoriile neesențiale către UE, măsurile suplimentare enumerate în comunicatul menționat cuprind modul de restabilire progresivă a serviciilor de transport din interiorul statelor membre și între acestea, a conectivității și a liberei circulații, protejând, în același timp, sănătatea lucrătorilor din transporturi și a pasagerilor.

Principii pentru restaurarea sigură și treptată a transportului de pasageri

Transportul urmează să fie reluat treptat, cu condiția aplicării efective a unor măsuri proporționale și eficace pentru a proteja sănătatea lucrătorilor din transporturi și a pasagerilor. Transportatorii trebuie să fie consultați, echipați, formați și instruiți în mod adecvat cu privire la modul în care își pot îndeplini sarcinile, reducând la minimum riscurile pentru propria lor sănătate, a familiilor lor și, de asemenea, pentru sănătatea colegilor și a pasagerilor. De asemenea, luând în considerație că aceștia au un nivel mare de interacțiune cu alte persoane, trebuie să primească echipamentul individual de protecție adecvat de la angajator. La rândul său, este necesar de a limita contactul dintre transportatori și pasageri, precum și între pasageri prin aplicarea practicilor de distanțare socială. Pasagerii trebuie să poarte măști faciale la utilizarea transportului rutier, în special în cazul în care măsurile de distanțare fizică nu pot fi pe deplin respectate. Reducerea riscului de infecții ar trebui să constituie o prioritate. Se recomandă curățarea și dezinfectarea minuțioasă și regulată, precum și ventilarea corespunzătoare a vehiculelor. Disponibilitatea produselor care conțin gel igienizant/dezinfectant este obligatorie. Vânzarea electronică a biletelor de transport și rezervările în avans ale locurilor ar trebui să aibă prioritate pentru a reduce aglomerările de grupuri de călători. Cooperarea strânsă dintre autoritățile din domeniul sănătății și cele din domeniul transporturilor, precum și cu principalele părți interesate, este esențială în acest sens. Transportul de mărfuri va fi asigurat în continuare în ceea ce privește funcționalitatea lanțurilor de aprovizionare și fluxul liber al mărfurilor.

Orientări practice privind efectuarea transportului rutier cu autobuzul și autocarul

Este necesară introducerea practicilor de operare sigure, cum ar fi urcarea la bord prin ușile din spate și utilizarea pentru ventilare, cât mai mult posibil, a ferestrelor în locul aerului condiționat. În plus, așezarea pe scaune ar trebui să fie optimizată (de exemplu, familiile pot sta împreună, în timp ce persoanele care nu călătoresc împreună ar trebui să fie separate). În microbuze nu ar trebui să li se permită pasagerilor să stea lângă conducătorul auto, decât dacă este posibilă separarea fizică. Dacă este posibil, contactele personalului cu bagajele pasagerilor ar trebui să fie limitate, iar pasagerii ar trebui să se ocupe de încărcarea și descărcarea propriilor bagaje. Statele membre urmează să elaboreze proceduri simplificate și rapide pentru a permite operatorilor de transport să își adapteze rapid serviciile, fără a compromite sănătatea și siguranța lucrătorilor din domeniul transporturilor.

Inapoi la arhiva noutaților