[ X ]
Comerciant ambulant dintr-un parc din capitală – învinuit de procurori că ar fi traficat două adolescente, în scop sexual
13 Martie

Procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) au finalizat investigația și au trimis în judecată dosarul de învinuire a unui tânăr din Chișinău cu vârsta de 20 de ani, pentru traficarea a două adolescente cu vârsta de 16 ani, în scop sexual, transmite CURENTUL.

Cu una din adolescente, tânărul s-a cunoscut în timp ce presta servicii în calitate de comerciant ambulant, într-un parc din capitală, iar cu a doua victimă avea o relație de amiciție. Victimele identificate de către tânăr nu aveau împlinit majoratul – fapt despre care tânărul știa – precum și se aflau în situație financiară precară, ceea ce le-a conferit vulnerabilitate în acea situație. Prin urmare, tânărul le-a convins să presteze servicii sexuale și le-a transportat la locul destinației, unde clienții le așteptau. Imediat după operațiunea de reținere a tânărului de către oamenii legii, victimele au fost referite ajutorului psihologic specializat, iar acum își continuă studiile într-un colegiu din capitală. Tânărul nu-și recunoaște vina în comiterea traficului de copii, dar probele demonstrează contrariul, susțin procurorii, iar aceasta a fost concluzionat inclusiv din rezultatele măsurilor speciale de investigație efectuate de către ofițerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane al Inspectoratului Național de Investigații.

Inculpatul se află în stare de arest, iar dacă vinovăția acestuia va fi dovedită în instanța de judecată, tânărul riscă pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de la 15 la 20 de ani sau detenție pe viață.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților