Timp de două săptămâni, angajații Direcției Antidrog a Inspectoratului Național de Investigații în comun cu oficiul Râșcani al Procuraturii municipiului Chișinău au efectuat mai multe percheziții soldate cu reținerea a trei persoane, implicate în comercializarea stupefiantelor destinate clienților cluburilor de noapte, transmite CURENTUL.
Urmare a măsurilor desfășurate de ofițerii de investigație la documentarea cazurilor de comercializare a drogurilor în incinta locurilor de agrement, cluburilor de noapte, au fost antrenați mai mulți investigatori sub acoperire care au efectuat achiziții de control de la persoanele care vindeau sau apăreau în calitate de intermediari, printre aceștia și câțiva angajați și foști angajați ai localurilor din capitală.
Ca rezultat al măsurilor de investigații, au fost depistate și ridicate peste 20 grame de cocaină, un plic cu fragmente a plantelor de canabis (marijuană hidroponică), 50 de pastile cu efect psihotrop (Ecstasy), mai multe obiecte destinate consumului de droguri, cântare electronice la scară mică, telefoane mobile, bani proveniți din activitatea criminală.
Valoarea totală a drogurilor sechestrate și scoase din circuitul ilicit se ridică la suma de aproximativ 100 mii de lei. Un gram de cocaină era vândut cu până la 5 mii lei, o pastilă Ecstasy până la 4 sute lei, iar un gram de marijuana hidroponică, cu 150 lei.
Reținerea suspecților a fost efectuată în stradă, în apropierea unui club de noapte, chiar în momentul transmiterii drogurilor.
Persoanele reținute acționau în interesul clienților cluburilor de noapte. Aceștia, pe parcursul nopții se deplasau prin mai multe localuri pentru a vinde droguri.
Infractorii riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 ani.
În acest caz, se întreprind acțiuni în continuare, urmând să fie reținuți și alți complici la comiterea infracțiunii.
Cristina Parfeni