Una dintre cele mai vechi şi importante întreprinderi din Moldova „MACON” SA riscă să-și sisteze activitatea, ceea ce ar însemna ca 320 de salariați să rămână fără locuri de muncă. Despre acest lucru au anunțat reprezentanții întreprinderii, Vladislav Macovei, departamentul juridic, Olga Golub, șefa departamentului Resurse Umane și Repartizarea Muncii, Vladislav Garștea, președintele Comitetului Sindical, în cadrul unei conferințe de presă, transmite CURENTUL.
„Această situaţie alarmantă s-a creat ca urmare a faptului că „MACON” SA este impusă să activeze în condiţii inegale comparativ cu producătorul de cărămidă din Tiraspol. Şi în anii precedenţi noi eram dezavantajaţi în raport cu uzina din Tiraspol, însă după majorările tarifelor la gazele naturale în ultima perioadă situaţia a devenit insuportabilă. Astfel, acum, în comparaţie cu uzina din Tiraspol, gazul consumat de întreprinderea noastră este de 9,5 ori mai scump (uzina din Tiraspol achită 67 euro pentru o mie de metri cubi, iar „MACON” SA – 620 euro). Producătorul din Tiraspol comercializează o cărămidă convențională la prețul de 03.00 lei per bucată, inclusiv livrarea acesteia la cumpărător, adică are un preț mai mic cu 40-60% decât prețul obiectiv, minimal posibil, aplicat la cărămida „MACON” S.A., vândută în Republica Moldova”, a menționat Vladislav Macovei, departamentul juridic.
Reprezentanții întreprinderii spun că, pentru a supravieţui şi a face faţă noilor tarife la gaze, aceasta trebuie să identifice suplimentar 40 milioane lei anual – „Ceea ce nu este real la modul practic. Iar asta înseamnă că practic 50% din piaţa de cărămidă din Moldova, care acum e acoperită de „MACON” SA, se va prăbuşi. Este evident că acest segment de piaţă va fi preluat de uzina din Tiraspol, care nu achită nici un fel de impozite în dreapta Nistrului. Prin urmare, statul va pierde şi cele circa 20 milioane lei, pe care „MACON” SA le achită în fiecare an sub formă de impozite şi taxe”, a subliniat Vladislav Macovei.
Totodată, el a menționat că astăzi, uzina de cărămidă din Tiraspol produce 18 milioane de cărămizi anual, însă doar 8% din această cantitate este realizată în stânga Nistrului.
„Organele competente ale Republicii Moldova de mai multe ori au depistat și chiar au și documentat multiple episoade parte a acestor scheme infracționale prin care bugetul public al Republicii Moldova, doar prin eludarea TVA, a fost prejudiciat estimativ cu 8 milioane de lei. Mai mult decât atât, se ştie că anterior subdiviziuni specializate ale Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova au depistat și au documentat firmele „fantome” care au fost create expres și implicate direct în comercializarea cărămizii din Tiraspol, însă așa și nu au fost întreprinse măsurile necesare pentru contracararea acestui fenomen infracțional”, a explicat acesta.
Vladislav Macovei a mai menționat că, un alt aspect important ţine şi de faptul că, pentru a fi concurenţiale, mai competitive pe piaţă, companiile furnizoare de cărămizi din or. Tiraspol, aşa-zişii intermediari, recurg la majorarea masei transportate cu scop de a obţine un profit mai mare.
„Aşadar, pe tronsoanele de drum Bender – Chişinău ( R2), Coşniţa – Chişinău (R5), precum şi Bender – Căuşeni masa automobilelor de mare tonaj depăşeşte permanent normele stabilite, fapt care duce la deteriorarea drumurilor naţionale şi cheltuirea sumelor enorme la reparaţia şi întreţinerea lor. Mai mult ca atât, deşi producătorul transnistrean are acces nelimitat la piaţa din dreapta Nistrului, practicând inclusiv dumping-ul, producătorului din Chişinău îi este interzis de facto accesul în stânga Nistrului din cauza așa-numitei taxe de 10 la sută pentru aşa-numitul import în autoproclamata R.M.N. Toate acestea arată că producătorul din stânga Nistrului, neplătind nici un fel de taxe la bugetul Republicii Moldova şi activând în condiţii mult mai bune decât cel din dreapta Nistrului, de facto acaparează întreaga piaţă a Republicii Moldova”, a precizat Macovei.
Reprezentanții „MACON” SA afirmă că, conducerea ţării cunoaşte despre această situaţie.
„Şi în 2021, şi în 2022 întreprinderea noastră a adresat scrisori conducerii de vârf a ţării, în care a descris cu lux de amănunte situaţia şi a atenţionat asupra urmărilor grave ce pot surveni. O dovadă că mesajul nostru a ajuns la destinatar este şi faptul că Dl. Vicepremier, Andrei Spânu, ministru al Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, în cadrul unei emisiuni televizate, a confirmat că ştie despre această problemă şi a spus că aceasta se examinează. Dar ceea ce ne îngrijorează este că degrabă vor fi patru luni de la respectiva declaraţie a Dlui, iar rezultate încă nu sunt. Solicităm ca procesul de examinare a problemei să fie urgentat, iar soluţiile – anunţate cât mai repede posibil, căci fiecare zi ne costă scump şi apropie deznodământul deloc bun pentru întreprinderea noastră şi pentru segmentul de piaţă pe care activăm”, a menționat Vladislav Macovei.
El a mai spus că, de-a lungul anilor, „MACON” SA a dovedit că este o întreprindere autosuficientă și fezabilă din punct de vedere economic. Întreprinderea tot timpul a achitat salariile şi impozitele la timp şi nu a admis niciodată evaziunea fiscală sau alte abateri de la norma legală. Mai mult decât atât, „MACON” SA nu a beneficiat vreodată de subvenţii sau alt gen de suport din partea statului și deci nu a reprezentat vreodată o povară economică pentru stat, ba dimpotrivă a fost și încă mai continuă a fi unul din pilonii de bază ai bugetului prin contribuțiile sale.
„Toate acestea îndreptăţesc „MACON” SA să solicite și să beneficieze din partea statului Republica Moldova atât de măsuri de protejare și intervenții urgente pentru contracararea fenomenelor de concurență neloială (infracțională), cât şi să pretindă la o susținere directă prin mijloace și instrumente specifice anticriză, care au fost în nenumărate rânduri promise business-ului de către conducerea de vârf a statului. Nu vrem decât ca organele responsabile să-şi facă datoria, iar noi să ne putem continua activitatea, asigurând cu locuri de muncă 320 persoane şi achitând impozite la bugetul public naţional”, a afirmat reprezentantul „MACON” SA.
La rândul său, Olga Golub, șefa departamentului Resurse Umane și Repartizarea Muncii, a menționat că uzina „MACON” SA are o istorie de peste 120 ani.
„În cadrul întreprinderii lucrează mai multe dinastii de oameni și toți formează o întreagă familie. Astăzi suntem foarte îngrijorați căci riscăm să rămânem fără locuri de muncă, și nu numai noi, dar și copiii și nepoții noștri, care prelungesc tradițiile uzinei și depun zilnic o muncă enormă. Noi sperăm să fim auziți – nu că nu putem activa, dar că nu putem fi concurenți pe piața din Republica Moldova”, a spus aceasta.
De asemenea, Vladislav Garștea, managerul departamentului vânzări, președintele Comitetului Sindical al întreprinderii, a menționat că, în fiecare zi, angajații adresează întrebări despre viitorul companiei.
„Toți sunt îngrijorați, deoarece la un moment dat ar putea fi eliberați din funcție toți salariații și astfel, vor rămâne peste 300 de familii fără întreținere. În calitate de președinte al Comitetului Sindical pot spune cu siguranță că, în cadrul întreprinderii sunt respectate toate drepturile legale și economice ale angajaților. Ani de-a rândul s-a format o relație fructuoasă între angajați și angajatori, care mereu a generat o muncă calitativă”, a subliniat Vladislav Garștea.