Prim-ministrul Pavel Filip a avut o întrevedere cu reprezentantul special al Președintelui Federației Ruse pentru cooperare culturală internaţională, Mihail Şvîdkoi, transmite CURENTUL.
Premierul a salutat vizita oficialului rus la Chişinău, subliniind că există premise pentru promovarea unui dialog moldo-rus pragmatic şi reciproc avantajos, în interesul cetăţenilor celor două ţări. În context, Pavel Filip a menţionat caracterul constructiv al discuţiilor pe care le-a avut, în cadrul reuniunilor CSI, cu Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin şi cu Prim-ministrul, Dmitri Medvedev. Şeful Cabinetului de miniştri a spus că problemele pot fi depăşite atunci când există voinţă şi abordare pragmatică. „Trebuie să pornim de la identificarea soluţiilor pentru problememai mici pentru a ajunge la depăşirea celor mari”, a precizat şeful Executivului.
În context, Pavel Filip a amintit că anul viitor Republica Moldova şi Federaţia Rusă vor marca 25 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice şi Guvernul de la Chişinău va depune eforturi susţinute pentru aprofundarea dialogului şi cooperării bilaterale, inclusiv în domeniul culturii şi ştiinţei.
În această ordine de idei, Premierul a apreciat desfăşurarea ”Zilelor filmului rus” la Chişinău, precum şi inaugurarea în timpul apropiat a Monumentului domnitorului Dimitrie Cantemir pe teritoriul Muzeului-rezervaţiei de Stat „Ţariţino” din Moscova.
La rândul său, Mihail Şvîdkoi a spus că are o atitudine specială faţă de Republica Moldova, deoarece bunicul său s-a născut aici, dar şi pentru relaţiile de prietenie pe care le are cu oameni de cultură din ţara noastră. Reprezentantul special al Președintelui Federației Ruse pentru cooperare culturală internaţională a confirmat disponibilitatea sa de a susţine promovarea culturii moldoveneşti în Federaţia Rusă, menţionând că dialogul cultural contribuie cel mai bine la consolidarea relaţiilor de prietenie dintre ţări. Oficialul rus s-a referit şi la oportunitatea aprofundării cooperării bilaterale în domeniul ştiinţei, în special, în sectorul agrochimic şi cel de producţie a seminţelor.
La finalul întrevederii, Premierul Pavel Filip a exprimat deschiderea Guvernului pentru extinderea relațiilor bilaterale moldo-ruse pe multiple planuri, accentuând în acest sens importanţa desfăşurării, la finele lunii noiembrie a.c., a şedinţei Comisiei interguvernamentale mixte moldo-ruse pentru cooperare economică.
Cristina Pendea