[ X ]
Colaborarea economică cu Turcia va fi discutată în decembrie la Ankara
7 Noiembrie

Aspectele colaborării comercial – economice dintre Republica Moldova și Turcia urmează a fi discutate în cadrul ședinței Comisiei interguvernamentale moldo-turce de colaborare economică, care se va desfășura la mijlocul lunii decembrie curent, la Ankara, transmite CURENTUL.

Vicepremierii Octavian Calmîc și Yıldırım Tuğrul Turkeș au mai convenit ca în paralel cu ședința Comisiei, la Istanbul să fie organizat un Forum economici cu participarea companiilor și oamenilor de afaceri din două state, în cadrul căreia să fie discutate aspectele cooperării bilaterale reieșind din noile oportunități, oferite de Acordul de Liber Schimb între cele două țări, care a intrat în vigoare începând cu 1 noiembrie 2016.

Interlocutorii au menționat că la moment sunt create toate premisele pentru intensificarea relațiilor comercial-economice dintre Republica Moldova și Turcia, inclusiv prin inițierea unor noi proiecte investiționale. În context, vicepremierul turc a exprimat disponibilitatea țării sale de a continua acordarea sprijinului necesar, în vederea intensificării relațiilor bilaterale cu Republica Moldova şi inițierea unor proiecte noi, inclusiv proiecte de asistență în UTA Găgăuzia.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților