[ X ]
CNAM continuă verificarea farmaciilor privind eliberarea medicamentelor compensate. Iată ce au depistat
21 Iunie

Compania Naţională de Asigurări în Medicină continuă să verifice reţetele pentru medicamentele compensate eliberate anul trecut şi menţionate de Curtea de Conturi în raportul de audit cu privire la executarea fondurilor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală pentru 2016, transmite CURENTUL.

Pe parcursul săptămânii trecute au fost supuse verificării alte peste 1000 de reţete, iar evaluatorii au constatat că acestea au fost prescrise regulamentar, fiind comise însă unele erori tehnice la introducerea de către farmacişti a datelor în sistemul informaţional.

Peste jumătate din numărul total de reţete au fost evaluate în legătură cu indicarea în sistemul informaţional a diferitor vârste pentru medicamentele compensate, eliberate repetat aceleiaşi persoane. La această situaţie s-a ajuns în urma introducerii în sistem de către farmacist a altei vârste din cauza scrisului neciteţ al medicului.

Totodată, vârsta unor copii de până la un an a fost indicată în luni, iar la introducerea datelor în sistemul informaţional farmacistul a omis zeroul dinaintea numărului lunii şi, respectiv, a fost denaturată vârsta pacientului. În acelaşi timp, pe parcursul anului, unele persoane au trecut în altă vârstă.

O treime din numărul reţetelor evaluate săptămâna trecută a vizat reţetele în care medicii de familie au prescris medicamente compensate pe nume propriu. În procesul de verificare a acestora, CNAM a evaluat şi fişele medicale de ambulator ale persoanelor vizate. În urma controlului s-a constatat că în toate cazurile medicii de familie sunt înscrişi pe propriile liste de pacienţi, diagnosticele au fost confirmate ca rezultat al investigaţiilor efectuate, iar majoritatea medicilor de familie sunt la evidenţa medicilor specialişti, având diverse maladii cronice. Astfel, medicamentele compensate au fost prescrise în conformitate cu cerinţele şi standardele medicale de diagnostic şi tratament.

Circa un sfert din cele o mie de reţete au fost verificate în legătură cu eliberarea medicamentelor compensate fără indicarea codului de identificare a beneficiarului. Astfel, şi s-a stabilit că în majoritatea cazurilor au fost admise erori tehnice la introducerea datelor de către farmacist în sistemul informaţional. Contrapunerea informaţiei din sistemul informaţional cu reţetele pe suport de hârtie a demonstrat faptul că acestea sunt prescrise la diferiţi pacienţi, cu indicarea numelui, prenumele pacientului, iar codul medicamentului eliberat și suma compensată corespund cu datele din sistemul informaţional.

Prin urmare, în cazurile sus-menţionate, mijloacele fondurilor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală nu au fost prejudiciate, în condiţiile în care în toate cazurile s-a constatat că reţetele pe suport de hârtie au fost completate corect, cu iniţierea şi indicarea argumentată a tratamentului cu medicamente compensate, iar pacienţii au confirmat prin semnătură primirea preparatelor.

Pentru evitarea pe viitor a erorilor la introducerea de către farmacii a datelor din reţeta pe suport de hârtie în sistemul informaţional, CNAM a atenţionat prestatorii de servicii farmaceutice asupra respectării obligaţiilor contractuale, îmbunătăţirii procesului de raportare a datelor în sistemul informaţional. Totodată, a solicitat explicaţii de la reprezentanţii farmaciilor privind motivele şi circumstanţele comiterii erorilor, precum şi despre măsurile întreprinse pe fiecare caz în parte.
CNAM a iniţiat la începutul lunii curente verificarea reţetelor eliberate anul trecut pentru medicamentele compensate prin contrapunerea datelor din reţetele pe suport de hârtie cu cele din sistemul informaţional „Medicamente compensate”.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților