[ X ]
CNAM a efectuat plăţile în avans pentru luna decembrie
5 Decembrie

Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) a transferat luni, 4 decembrie, instituţiilor medicale plăţile în avans pentru luna decembrie. Volumul acestora constituie 355 de milioane 545 mii de lei, transmite CURENTUL.

Plăţile în avans sunt efectuate pentru a facilita acordarea continuă a asistenţei medicale populaţiei asigurate, în volumul şi de calitatea prevăzute de Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală.

Conform contractelor încheiate de CNAM cu instituţiile medico-sanitare, compania efectuează până pe data de 15 a fiecărei luni, în limita mijloacelor financiare disponibile, plăţi în avans în mărime de până la 80% din suma planificată pentru luna respectivă.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților