Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) a lansat procesul de contractare pentru anul 2019 a prestatorilor de servicii medicale în cadrul asigurării obligatorii de asistenţă medicală (AOAM), transmite CURENTUL.
Astfel, instituţiile medico-sanitare care doresc să presteze servicii în cadrul AOAM urmează să prezinte până pe 31 octombrie 2018 documentele specificate în anexele nr. 2-4 la Ordinul nr. 159-A din 15 septembrie 2008 al CNAM cu privire la contractarea instituţiilor medico-sanitare în cadrul asigurării obligatorii de asistenţă medicală.
Instituţiile medico-sanitare de nivel republican, departamental şi privat vor depune documentele respective la Secţia contractare din cadrul Direcţiei contractare a CNAM, adresa: mun. Chișinău, str. Vl. Pârcălab, nr. 46, iar cele de nivel municipal şi raional – la agenţiile teritoriale ale CNAM.
Reprezentanţii CNAM vor procesa până pe 7 noiembrie informaţia din dosarele prezentate de instituţiile medico-sanitare, iar Comisia CNAM de coordonare a contractării instituţiilor medico-sanitare va stabili către 16 noiembrie lista prestatorilor de servicii medicale cu care urmează a fi semnat contractul de acordare a asistenţei medicale (de prestare a serviciilor medicale) în cadrul asigurării obligatorii de asistenţă medicală.
Cristina Parfeni