Persoanele care se asigură în mod individual pot să achite începând de luni, 28 decembrie, prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM) în sumă fixă pentru anul 2021, transmite CURENTUL.
Până pe 31 martie inclusiv, acestea beneficiază de reduceri în mărime de 50%, 60% sau 75% din valoarea integrală a primei de asigurare, care a rămas neschimbată – 4 056 de lei.
Astfel, proprietarii de teren agricol au parte de reduceri de 75% şi achită 1 014 lei prin intermediul serviciilor teritoriale de relaţii cu beneficiarii ale Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină. Accesul în incinta acestora este permis persoanelor care poartă mască de protecţie, fiind asigurată şi distanţa fizică.
La rândul lor, persoanele fizice care desfăşoară activitate independentă în domeniul comerţului cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu mărfuri supuse accizelor, beneficiază de reduceri de 60% şi vor plăti 1622,40 lei.
Totodată, fondatorii de întreprindere individuală, deţinătorii de patentă, arendaşii, arendatorii, alţi cetăţeni care nu sunt angajaţi şi nu sunt asiguraţi de Guvern, cetăţenii străini cu drept de şedere provizorie în Republica Moldova vor achita 2 028 de lei, ceea ce reprezintă 50% din prima de asigurare medicală.
Achitarea primei AOAM cu reduceri de 50% poate fi efectuată la ghişeele oficiilor poştale, ale băncilor comerciale sau prin intermediul Serviciului guvernamental de plăţi electronice MPay. Doritorii de a achita prima de asigurare cu cardul bancar sau de pe un dispozitiv conectat la internet urmează să acceseze pagina mpay.gov.md, să selecteze câmpul „Alege serviciul”, să aleagă serviciul „Prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă”, să introducă datele solicitate în formular, după care să urmeze paşii necesari, în funcţie de modalitatea de achitare. În cazul plăţii prin MPay nu e nevoie ca dovada achitării să fie prezentată Serviciului teritorial de relaţii cu beneficiarii al CNAM.
Mediatorii, notarii, avocaţii, executorii judecătoreşti, experţii judiciari care activează în cadrul unui birou de expertiză judiciară, interpreţii, traducătorii şi administratorii autorizaţi, indiferent de forma juridică de organizare a activităţii, neangajaţi, care au obţinut atestat, licenţă sau autorizaţie în modul stabilit de lege, persoanele neangajate care exercită independent profesiunea de medic de familie vor achita prima în mărime integrală, adică 4056 de lei.
Statutul de persoană asigurată în mod individual este acordat de CNAM din data achitării primei AOAM în sumă fixă, însă nu mai devreme de 1 ianuarie şi este valabil până pe 31 decembrie 2021.
CNAM îndeamnă persoanele care se asigură în mod individual să achite online prima de asigurare sau prin alte modalităţi electronice, care le sunt puse la dispoziţie, pentru a nu se expune riscului de infectare cu noul coronavirus.
Totodată, cetăţenii care au întrebări referitoare la achitarea primei de asigurare în sumă fixă pot apela Serviciul telefonic Info CNAM – 0800 99999 (apel gratuit atât din reţeaua fixă, cât şi mobilă) sau solicita informaţii prin e-mail – suport@cnam.gov.md. Reprezentanţii CNAM vă stau la dispoziţie zilnic, între orele 7:30-16:00, oferindu-vă tot sprijinul informaţional.
Cristina Parfeni