[ X ]
CNA: Patru administratori, reținuți pentru deposedarea mun. Chișinău de circa 8 ha de teren
11 Martie

Centrul Național Anticorupție raportează pe componenta de combatere a corupției deconspirarea unei scheme infracționale de percepere sistematică a mijloacelor financiare de la diverși agenți economici, cu sume cuprinse între 5000 de lei – 50 000 de lei la eliberarea autorizațiilor de mediu.

În urma perchezițiilor desfășurate la șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului Bălți, un inspector din cadrul Inspectoratului pentru Protecția Mediului Strășeni, un angajat al Agenției de Mediu din Chișinău, dar și un fondator al unei societăți din domeniul investigațiilor ecologice au fost ridicate 1 300 000 de lei. În aceeași perioadă, patru administratori de companii au fost reținuți într-un dosar de deposedare a municipalității de circa 8 ha de teren în valoare de peste 10 milioane de lei, iar cercetările în acest caz continua.

CNA și procurorii mai anunță despre transmiterea în judecată a două cauze penale. Astfel, șeful Direcţiei Construcţii şi Drumuri din cadrul Consiliului raional Cahul, cercetat de CNA pentru abuz de serviciu și escrocherie a ajuns pe banca acuzaților. Totodată, nouă persoane au fost deferite justiției în cadrul unor cauze penale inițiate în ianuarie 2023 de către Direcția Generală Teritorială Nord a CNA pentru trafic de influență asupra angajaților ASP. La moment, 4 persoane sunt deținute în izolatorul Centrului, iar alte 8 persoane, arestate în dosarele pornite de CNA, sunt plasate în penitenciare. În perioada de referință, ofițerii de urmărire penală au inițiat 8 cauze penale noi și au propus pentru transmitere în judecată 4 cauze penale.

Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a CNA a sechestrat bunuri în valoare de circa un milion de lei, săptămâna trecută, în baza delegațiilor Procuraturii Anticorupție. Printre acestea se numără o construcție locativă, un teren agricol și un teren pentru construcție, indisponibilizate într-un caz de corupere pasivă și trafic de influență. Totodată, a fost emis un ordin de înghețare pe 10 conturi bancare în valoare de peste 40 de mii de euro, 161 de mii de lei și 10 mii de dolari, în baza delegației ofițerilor de urmărire penală ai CNA. Circa 11 milioane de lei, sechestrate anterior, au fost confirmate prin încheieri judecătorești.

Pe domeniul de prevenire a corupției, Direcția legislație a finalizat și a remis autorilor 19 de rapoarte de expertiză anticorupție, săptămâna trecută. De asemenea, au fost finalizate 17 expertize judiciare, iar în gestiunea direcției specializate se află alte 87 de expertize. În perioada menționată au fost organizate 4 instruiri anticorupție pentru 337 de persoane. CNA notifică inițierea a 2 analize operaționale, eliberarea a 119 caziere de integritate, recepționarea a 45 de apeluri la linia națională anticorupție și 1413 materiale înregistrate în cancelaria Centrului.

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Declarație: Când Andrei Năstase vorbea despre negocierea prețului la gaze în interesul cetățenilor... Demagogii de ocazie l-au acuzat că „alimentează războiul” că este inacceptabil ca dna Sandu să își piardă din ratingul personal
    Politică |
  2. Cornel Ciurea: Partidul Republican „Inima Moldovei” are şanse mari de a se impune în politica din R. Moldova şi de a deveni în scurt timp unul dintre principale partide ale ţării
    Politică |
  3. Socialiștii, îndemn pentru forțele de opoziție: Scopul nostru comun este ca PAS să nu obțină majoritatea în viitorul parlament
    Politică |
  4. Detalii de la Premier: Ce va discuta ministrul Parlicov cu reprezentanții Gazprom?
    Politică |
  5. Dmitri Torner: Pentru o dezvoltare economică autentică în Moldova, statul ar trebui să se retragă din procesele economice la care participă prin întreprinderile sale
    Business |
  1. Cornel Ciurea: Partidul Republican „Inima Moldovei” are şanse mari de a se impune în politica din R. Moldova şi de a deveni în scurt timp unul dintre principale partide ale ţării
    Politică |
  2. Controlul de gestiune a fondurilor europene, discutat la ședința de coordonare a auditorilor la Ministerul Finanțelor
    Business |
  3. Manualul privind negocierile de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană a fost lansat
    Politică |
  4. Declarație: Când Andrei Năstase vorbea despre negocierea prețului la gaze în interesul cetățenilor... Demagogii de ocazie l-au acuzat că „alimentează războiul” că este inacceptabil ca dna Sandu să își piardă din ratingul personal
    Politică |
  5. Mai mulți tineri, viitori juriști, au efectuat o vizită la Președinție
    Social |