[ X ]
CNA continuă campania de sensibilizare în teritoriu „O zi anticorupție în orașul tău”
30 Noiembrie

Angajaţi ai Agenţiei servicii publice, Serviciului vamal, primari, reprezentanţi ai serviciilor desconcentrate – toţi s-au reunit astăzi la Cahul pentru a participa la un şir de seminare, organizate de Centrul Naţional Anticorupţie în contextul campaniei „O zi anticorupţie în oraşul tău”, transmite CURENTUL.

Evenimentul are ca scop informarea cetăţenilor despre posibilităţile şi căile de denunţare a cazurilor de corupţie, despre drepturile lor de a beneficia de servicii gratuite în instituţiile publice şi despre aplicarea legilor integrităţii şi avertizorilor de integritate. Experţii direcţiei educaţie ai CNA i-au încurajat pe audienţi să declare toleranţă zero corupţiei, sesizând CNA despre orice caz cunoscut de corupţie din localitatea lor prin toate canalele de comunicare – prin cerere scrisă, prin e-mail sau prin intermediul liniei naţionale anticorupţie 0 800 55555. Totodată, locuitorii din Cahul au fost îndemnaţi să se adreseze la direcţia teritorială Sud a CNA în cazul în care se confruntă sau cunosc un caz de corupţie.

Amintim că, Centrul Naţional Anticorupţie desfăşoară o nouă campanie de informare şi sensibilizare a cetăţenilor privind riscurile fenomenului corupţiei. Grupurile-ţintă sunt funcţionarii publici, agenţii publici cu statut special, reprezentanţi ai întreprinderilor de stat şi municipale, administraţia publică locală, mediul de afaceri, elevi, studenţi etc.

Campania a debutat pe 27 septembrie, la Hânceşti, urmată de Edineţ şi Cahul, urmând să continue în alte localităţi ale ţării. Acţiunea se desfăşoară sub sloganul”Atitudinea ta contează – spune NU corupţiei”. Pentru a instrui un număr cât mai mare de oameni, ofiţerii CNA se vor deplasa, în fiecare lună, într-un raion al ţării din zonele centru, nord şi sud.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților