Un bărbat din sudul ţării a fost reţinut aseară de ofiţerii DGT Sud a CNA şi procurorii anticorupţie pentru tentativă de corupere a unui poliţist de frontieră. Bănuitul ar fi încercat să mituiască omul legii cu 5 mii de dolari pentru ca acesta să-i elibereze două unităţi de transport, stopate la frontieră cu mărfuri de contrabandă, transmite CURENTUL.
În urma denunţului poliţistului, CNA a iniţiat o urmărire penală în temeiul art. 325 Cod penal – corupere activă. În după-amiaza zilei de 27 iulie, bărbatul a fost reţinut în urma transmiterii celor 5 mii de dolari poliţistului. Acesta a fost constatat în flagrant în automobilul poliţistului de frontieră.
În prezent, bărbatul se află în izolatorul CNA pentru 72 de ore şi în cazul în care va fi găsit vinovat riscă de la 3 la 7 ani cu amendă în mărime de la 4000 la 6000 unităţi convenţionale.
Cristina Parfeni