[ X ]
CNA a efectuat 47 percheziții și a sechestrat bunuri de peste 80 mii lei, săptămâna trecută
10 Iunie

Centrul Național Anticorupție a efectuat, săptămâna trecută, mai multe percheziții în dosare de corupție, rezultate cu rețineri și anunțarea statutului de bănuit în privința a 10 persoane. Este vorba despre documentarea unei scheme de corupție cu implicarea unor angajați ai Serviciului Fiscal de Stat, două persoane fiind reținute în urma perchezițiilor operate la oficiile acestora. Într-un caz, una dintre persoane a fost eliberată de procuror după punerea sub învinuire, iar în alt caz instanța a aplicat mandat de arestare la domiciliu pentru 30 de zile. De asemenea, a fost cercetată o schemă în care șase persoane sunt bănuite de organizarea procesului de redobândire a cetățeniei moldovenești cu eludarea procedurilor legale, informația despre caz fiind recepționată de la Agenția Servicii Publice.

Tot săptămâna trecută, Agenția de recuperare a bunurilor infracționale (ARBI) a CNA a aplicat sechestre pe bunuri în valoare de peste 80 de mii de lei, fiind vorba despre un mijloc de transport indisponibilizat în cadrul unei cauze penale pornite pe corupere pasivă de către organul de urmărire penală al CNA. În perioada de raport, sechestrele aplicate anterior pe active în valoare de 400 de mii de lei au fost confirmate de instanța de judecată. La fel, ARBI a dispus înghețarea unei sume de peste 41 de mii de euro de pe 3 conturi bancare.

Pe componenta de prevenire a corupției, direcțiile specializate raportează premierea a șase companii private cu Trofeul Integrității, organizarea a 6 instruiri anticorupție pentru 200 de agenți publici și finalizarea a 18 rapoarte de expertiză anticorupție. Direcția analitică a încheiat 2 analize operaționale și a inițiat alte două studii, în procedură fiind 96 de analize. La linia națională anticorupție au fost recepționate 37 de apeluri, în cancelaria CNA au fost înregistrate 1300 de materiale și au fost eliberate 147 de caziere de integritate.

Inapoi la arhiva noutaților