Centrul Național Anticorupție informează că, până pe data de 06 decembrie curent, a aplicat amenzi în valoare de aproximativ 9 000 000 de lei pe marginea proceselor-verbale, recepționate de la Poliție, cu privire la constatarea contravenției prevăzute de art. 47/1 Cod Contravențional – ”coruperea electorală pasivă”.
Este vorba despre amenzi de la 25 000 de lei până la 37 500 de lei, per caz, persoanele fiind sancționate pentru pretinderea, acceptarea sau primirea, personal sau prin mijlocitor, a bunurilor, serviciilor, privilegiilor sau avantajelor sub orice formă, care nu i se cuvin, pentru sine sau pentru o altă persoană, în scopul exercitării sau al neexercitării unor drepturi electorale în cadrul alegerilor.
În prezent, CNA continuă examinarea proceselor-verbale recepționate de la IGP, urmând să ia decizii pe marginea acestora. De notat că, persoana care a săvârşit fapta contravențională este liberată de răspundere contravenţională dacă s-a autodenunţat şi/sau a contribuit activ la descoperirea ori la contracararea săvârşirii faptei de corupere electorală.
Articolul 47/1 a fost introdus prin Legea nr.230 din 31.07.2024 și a intrat în vigoare pe 15.08.2024, iar competența a fost atribuită Centrului Național Anticorupție.