La sfârșitul lunii martie și a primului trimestru din anul 2019, indicatorii activității bancare prezintă o situație stabilă în sector. Principalii indicatori financiari și prudențiali înregistrează valori cuprinse în limitele, sau chiar peste cele admise de banca centrală ceea ce determină o situație confortabilă pentru moment, transmite CURENTUL.
Potrivit expertului „Expert – Grup”, Dumitru Pîntea, sectorul bancar se prezintă a fi în continuare profitabil, suficient de capitalizat și cu un grad înalt de lichiditate pe termen scurt.
Nivelul fondurilor proprii consemnează valori adecvate ceea ce menține nivelul de solvabilitate la un nivel superior cu oscilații de la o bancă la alta în intervalul 21–72%. Totuși componenta de bază a capitalului propriu este reprezentată de rezervele acumulate și profitul reportat din perioadele precedente, volumul căruia se poate modifica în cazul acordării dividendelor către acționari.
Lichiditatea se prezintă a fi diferită de la o bancă la alta, dar indicatorii caracteristici se încadrează în limitele impuse. La nivel agregat se atestă un exces de resurse pe termen scurt și mai puțin pe termen lung. Această situație este determinată de structura de finanțare a băncilor care se bazează pe depozite pe termen scurt și care cu greu pot susține activitatea de creditare, în special credite investiționale pe termen lung.
Indicatorii de calitate a activelor continuă să se amelioreze pe fondul reducerii volumului de credite neperformante și creșterii volumului celor noi acordate. Rata creditelor neperformante înregistrează un nivel de aproximativ 11,5%, cu oscilații între 5 și 29% în dependență de bancă. Totodată, pe moment, volumul de fonduri proprii rămâne suficient de consistent pentru a acoperi eventuale șocuri neprevăzute.
Atât la nivel agregat, cât și la nivel individual, sectorul bancar continuă acumularea de profit. Astfel, pentru primul trimestru al anului 2019 băncile au acumulat profit în sumă de 526,7 mil. MDL, cu 115 mil. mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Intermedierea bancară își menține tendința de creștere cu accent maipronunțat pe segmentul persoane fizice. La sfârșitul lunii martie soldul total al creditelor înregistrează o creștere de circa 13% față de aceeași perioadă a anului trecut sau cu 4,1 mlrd. MDL. Mai bine de jumătate din această creștere ( 70%) revine creditelor acordate persoanelor fizice care au devenit mult mai active atât pe partea de imobil cât și cea de consum. În același timp, volumul de finanțare acordat în monedă națională tinde să se consolideze, atingând o pondere de 63,1%, urmat de cel în EUR cu o pondere de aproximativ 25,3%.
În urma aplicării metodologiei clasamentului performanței bancare, la sfârșitul T1: 2019 rezultatele se prezintă în felul următor: topul este condus de băncile de importanță sistemică pentru sistemul bancar și financiar național, și anume B.C. Moldova-Agroindbank, urmată B.C. MobiasBanca, B.C. Moldindconbank și B.C. „Victoriabank”. Aceste bănci continuă să exceleaze la capitolul profitabilitate și indicatori de piață, revenindu-le circa 88% din profitul acumulat la nivel de sector și 79% din totalul activelor bancare.
În mod particular, la nivelul indicatorilor generați pe compartimente specifice la sfârșitul lunii martie 2019 putem menționa următoarele:
· Băncile cu cea mai solidă bază de capital în raport cu activele: B.C. Eximbank; BCR Chișinău și B.C. „Comerțbank”
· Băncile cu cel mai mare volum de active lichide în raport cu total active deținute: B.C. „Victoriabank”; B.C. Eximbank și B.C. „Moldindconbank”
· Băncile cu cele mai calitative active: „EuroCreditBank”; B.C. Fincombank și B.C. ProCredit Bank
· Băncile cu cea mai mare rentabilitate a capitalului: B.C. „Moldova-Agroindbank”; B.C. „Victoriabank” și „Moldindconbank”
· Băncile cu cea mai mare cotă de piață după portofoliul de credite: B.C. „Moldova-Agroindbank”; B.C. „Moldindconbank” și B.C. „Mobiasbanca”.
Mai multe detalii puteți vedea aici.
Cristina Parfeni