[ X ]
Circa 600 mii lei, vărsați în bugetul de stat de către 76 de contribuabili care prestau neoficial servicii de apostilare a actelor
8 Octombrie
Aproximativ 596.000 lei au fost colectați la bugetul de stat, după ce 76 de contribuabili au declarat voluntar venituri de 5.756.302 lei, provenite din activități de apostilare a actelor. Aceste persoane desfășurau activități și obțineau venituri din servicii prestate neoficial.

Încălcările fiscale au fost identificate în baza datelor furnizate de Agenția Resurse Informaționale Juridice (ARIJ), aflată sub coordonarea Ministerului Justiției. ARIJ a monitorizat solicitanții de apostilă pentru perioada ianuarie-iunie 2024, identificând persoanele care au depus mai mult de 50 de documente pentru apostilare, fără a fi beneficiarii efectivi.

În urma informațiilor colectate de ARIJ, Serviciul Fiscal de Stat a inițiat acțiuni de informare a contribuabililor. Obiectivul principal a fost aducerea în legalitate a celor care oferă servicii de apostilare. Astfel, măsuri de conformare voluntară au fost desfășurate pentru un eșantion de 149 de persoane fizice. În același timp, contribuabilii au primit suport informațional, așa încât să își înregistreze activitățile într-o formă organizatorico-juridică adecvată. De asemenea, au fost aplicate sancțiuni în valoare totală de 97.000 lei, în urma întocmirii a 62 de procese-verbale contravenționale, conform articolului 263, alineatul (1) din Codul contravențional.

ARIJ va verifica trimestrial lista solicitanților de apostilare și va transmite informațiile relevante Serviciului Fiscal de Stat, pentru a identifica și descuraja activitățile ilegale în acest domeniu.

 

Inapoi la arhiva noutaților