Aproape 23 de mii de persoane au achitat, în luna ianuarie 2022, prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă. Această cifră este în creştere cu circa 1200 în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, transmite CURENTUL.
Astfel, din numărul total de plătitori, aproximativ 16 mii de persoane au beneficiat de reduceri în proporţie de 50 la sută din valoarea primei. Este vorba despre fondatorii de întreprindere individuală, deţinătorii de patentă, arendaşii, arendatorii, alţi cetăţeni care nu sunt angajaţi şi nici asiguraţi de Guvern, cetăţenii străini cu drept de şedere provizorie în Republica Moldova etc.
Alte peste șase mii de persoane, proprietari de teren agricol, au plătit prima cu reduceri de 75%.
În acelaşi timp, 137 de cetăţeni au achitat prima de asigurare cu reduceri de 60%, iar 352 de persoane – valoarea integrală a primei.
Numărul celor care au achitat în luna ianuarie prima de asigurare în sumă fixă prin intermediul Serviciului guvernamental de plăţi electronice MPay este de cca 14 mii, în creștere cu peste 2700 față de perioada similară a anului trecut.
Suma totală a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală achitate în prima lună a anului curent constituie peste 40 milioane de lei.
Amintim că până pe 31 martie inclusiv, persoanele obligate să se asigure în mod individual pot achita prima de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă cu reduceri de 50%, 60% şi 75%.