O soluție bună pentru ca să fie depășita moda sovietică de arhitectură a orașului sunt călătoriile. Aceasta afirmă fostul viceprimar al Capitalei, Victor Chironda, activist civic, transmite CURENTUL.
„Eu știu o soluție foarte bună, care îi relativ accesibilă, dar e foarte eficientă, care înseamnă călătoriile, călătoriile sau chiar o perioadă de viață, de trai în străinătate, pentru că după ce oamenii noștri trăiesc o perioadă, nu știu, în Italia sau în Spania sau altundeva și pur și simplu văd în jurul lor ce înseamnă un oraș amenajat, ce înseamnă un scuar de Crăciun, ei vin aici și se uită un pic așa, deși n-au niciun fel de background de studii în domeniu sau de expertiză, ei pur și simplu au văzut o chestie altfel și lucrurile acestea foarte greu se raționalizează, se explică”, spune Chironda.
De asemenea, pentru Radio Europa Liberă el a spus că nu trebuie lăsat la latitudinea câtorva funcționari să decidă cum va arăta orașul.
„Ar fi mult mai eficient, cum am zis, să nu se ocupe de asta așa-zișii manageri sau gospodari, pe care tot îi laudă dl primar. Deci, nu poate un om să se priceapă în toate celea, poate el este un bun administrator al unor procese în pretură, de exemplu, dar el nu pricepe cum să amenajeze un spațiu public, sau fie el este un arhitect priceput, dar asta nu înseamnă că el poate construi clădiri, dar asta nu înseamnă că poate proiecta spații publice sau lucruri de astea, adică nu trebuie să lăsăm la latitudinea a câtorva funcționari să decidă cum trebuie să fie făcute aceste lucruri”, spune Chironda.
Cristina Parfeni