[ X ]
Cine ia locul Silviei Radu în funcția de primar interimar al Capitalei
25 Aprilie

Candidatul independent la funcția de Primar general al mun. Chișinău, Silvia Radu, a semnat astăzi cererea de suspendare din funcția de primar interimar al municipiului, informează CURENTUL.

Într-o conferință de presă, Silvia Radu a declarat că a semnat cererea prin care l-a împuternicit în funcția de Primar interimar pe actualul viceprimar, Ruslan Codreanu.

Silvia Radu a declarat că intră, de astăzi, în campanie electorală. „A fost o onoare pentru mine, ca în ultimele 5 luni, să gestionez problemele municipiului. Aș vrea să profit de ocazie ca să le mulțumesc tuturor chișinăuienilor pentru susținerea care am avut-o în această perioadă, în munca de zi cu zi, pe care am făcut-o. În scurtul mandat pe care l-am deținut am reușit să deschid Primăria către cetățeni, am reușit să începem procesul de curățenie și eliminare a corupției interne, să contribuim la transparentizarea bugetul municipal și să determinăm angajații Primăriei să se implice cât mai activ, rapid, eficient în soluționarea problemelor locuitorilor”, a enumerat ea.

Totodată, Silvia Radu a menționat că a reușit să pornească și câteva proiecte majore – realizarea Strategiei infrastructurii transportului din Chișinău, precum și procesul de procurare a apartamentelor sociale. „Am început să facem curat, am inițiat campanii de curățenie, care nu s-au mai făcut de mulți ani. Sunt foarte multe lucruri care pot fi menționate că s-au făcut în această perioadă de timp, dar desigur care mai trebuie făcute. Am încercat să pun mecanismul intern, administrativ al Primăriei să lucreze”, a conchis Radu.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților