Premierul Natalia Gavrilița și-a numit șeful de Cabinet și purtătorul de cuvânt, transmite CURENTUL.
Adrian Băluțel a fost numit șef al Cabinetului Prim-ministrului Natalia Gavrilița. Acesta este deputat în Parlamentul Republicii Moldova. A fost expert asociat al Institutului pentru Politici și Reforme Europene, a lucrat ca asociat de proiect în cadrul Fundației Konrad Adenauer în Republica Moldova. În anul 2019, în Guvernul Maia Sandu, a ocupat funcția de secretar de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării. Este absolvent al Colegiului Europei, programul de masterat în studii europene și relații internaționale.
Tot astăzi, Anastasia Taburceanu a fost numită purtător de cuvânt al Premierului Gavrilița. Aceasta are o experiență de peste 10 ani în comunicare și relații cu mass-media. A activat în cadrul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, USAID Moldova și proiecte europene. Anastasia Taburceanu are studii de licență în Științe ale Comunicării, studii de masterat în comunicare publică și filosofie, antropologie și management cultural.
Cristina Pendea