În cadrul ședinței membrilor Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității a fost ales Președintele, transmite CURENTUL.
Astfel, pentru a doua oară a fost ales Ian Feldman.
Ian Feldman se află la cel de-al doilea mandat, deținând funcția de președinte și în perioada octombrie 2015 – iulie 2018, după demisia Oxanei Gumennaia.
Funcția de președinte este de demnitate publică.
Atribuțiile președintelui Consiliului sunt următoarele:
conduce şi organizează activitatea Consiliului;
reprezintă Consiliul în relaţiile cu alte autorităţi şi instituţii publice, cu persoane fizice sau juridice;
stabileşte, după consultarea membrilor Consiliului, data şi ora desfăşurării şedinţelor, prezidează şedinţele Consiliului;
semnează actele Consiliului;
numeşte în funcţie funcţionarii publici ai aparatului administrativ al Consiliului, modifică, suspendă şi încetează, în condiţiile legii, raporturile de serviciu ale acestora, angajează, pe bază de contract, personalul auxiliar, modifică, suspendă şi încetează raporturile de muncă ale acestuia;
aplică, în condiţiile legii, sancţiuni disciplinare şi stimulează funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul aparatului administrativ al Consiliului;
aprobă obligaţiile funcţionale ale personalului aparatului administrativ al Consiliului;
prezintă în plenul Parlamentului raportul general privind situaţia în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării şi asigură publicarea acestuia pe pagina web a Consiliului;
exercită şi alte atribuţii stabilite în prezentul regulament.
Cristina Parfeni