[ X ]
Cine ar avea de câștigat dacă Referendumul de demitere a lui Dorin Chirtoacă ar eșua
21 Octombrie

Mai multe partide au chemat locuitorii capitalei să boicoteze referendumul de demitere a Primarului Dorin Chirtoacă, preconizat pentru data de 19 noiembrie. Printre acestea se numără: Partidul Democrat, Partidul Liberal, Partidul „Acţiune şi Solidaritate” etc. În aceste condiţii, este logic să ne întrebăm: Cine ar avea de câştigat dacă referendumul de demitere a lui Dorin Chirtoacă ar eşua? Iar pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să încercăm să analizăm situaţia din punctul de vedere al principalelor partide.

Partidul Democrat. Cu siguranţă, ar avea de câştigat, or Dorin Chirtoacă ar rămânea în continuare suspendat şi PD ar controla de facto Primăria şi toate resursele administrative din capitală, aşa cum o face şi în acest moment.

Partidul Liberal. Unii cred că eşuarea referendumului ar fi o victorie a liberalilor. Dar nu e chiar aşa. Mai degrabă, liberalii ar avea de pierdut dacă referendumul ar eşua. Or, Dorin Chirtoacă va rămâne în continuare ostatic al funcţiei sale (dosarele ce i-au fost intentate prezintă interes politic doar atâta timp cât el e primar, iar dacă nu ar mai ocupa funcţia respectivă, poate că nu ar fi atât de „atractiv” pentru putere şi şi-ar rezolva mai uşor problemele cu justiţia). Mai mult ca atât, el nu va putea reveni nici la Primărie şi liberalii o vor controla doar formal, aceasta rămânând în realitate sub controlul PD.

Partidul Socialiştilor. Acest partid are un interes foarte clar – înlăturarea lui Dorin Chirtoacă prin referendum. Oricare altă formulă nu poate să convină PSRM.

Partidul „Acţiune şi Solidaritate”. Chiar dacă boicotează referendumul, pentru acest partid ar fi mai bine ca el să reuşească, iar Dorin Chirtoacă să fie înlăturat din funcţie. Or, astfel nu doar că Primăria va fi scoasă de sub controlul PD, dar vor apărea şanse reale ca un reprezentant al PAS să vină la cârma ei, lucru foarte important inclusiv şi prin prisma viitoarelor alegeri parlamentare.

Platforma „Demnitate şi Adevăr”. Acest partid consideră că cetăţenii trebuie singuri să decidă, de acea se abţine de la careva apeluri legate de referendum. Dar, şi PDA e cointeresată ca Dorin Chirtoacă să fie înlăturat de la cârma capitalei. Argumentele folosite în cazul PAS sunt sută la sută valabile şi în cazul PDA.

Reuşita referendumului poate fi considerată o bună oportunitate şi pentru astfel de partide ca „Partidul Nostru”, Partidul Comuniştilor, dar şi pentru alte formaţiuni. Or, cu siguranţă, acestora nu le convine ca PD să controleze în continuare Primăria, ţinându-l suspendat şi în arest la domiciliu pe Dorin Chirtoacă. Cu atât mai mult că alegerile anticipate în capitală ar deschide anumite perspective pentru aceste partide.

Deci, concluzia e una: eşecul referendumului convine sută la sută democraţilor şi, cu unele mici rezerve, poate şi liberalilor. În rest, chiar dacă nu spun deschis acest lucru, celelalte partide ar trebui să fie interesate ca referendumul să aibă loc, iar Dorin Chirtoacă – să fie demis.

Dumitru Spătaru

Inapoi la arhiva noutaților