Serviciul Vamal își consolidează capacitățile de asigurare a securității statului și a celei regionale, prin restabilirea funcționalității a cinci echipamente de control vamal non-intruziv. Repunerea în funcțiune a echipamentelor de scanare a fost posibilă datorită asistenței tehnice oferite de Guvernul SUA, în valoare de 1,3 milioane dolari – costul părților componente pentru cele cinci echipamente de scanare, transmite CURENTUL.
Echipamentele donate au fost date în exploatare în cadrul unei ceremonii la care au participat Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, James Pettit, ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, Directorul General al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, Consilierul Programului EXBS (Controlul Exporturilor și Securitatea Frontalieră) în Republica Moldova și Armenia, Robert Pazos, reprezentanți ai Departamentului de Stat al SUA, precum și ai altor instituții cu atribuții în domeniul asigurării securității statului.
Eficiența aplicării echipamentelor de scanare în cadrul controlului vamal este demonstrată și de datele statistice deținute. Astfel, în perioada anului 2016 și primele 11 luni ale anului curent, având funcționale doar două echipamente de scanare (posturile vamale Giurgiulești și Leușeni), Serviciul Vamal a prevenit 168 de tentative de trecere peste frontiera vamală a diferitor tipuri de bunuri de larg consum nedeclarate sau de contrabandă, în valoare totală de aproximativ 5,3 mln lei.
Livrarea și substituirea/instalarea părților componente pentru scanerele mobile au fost realizate în cadrul Programului EXBS, finanțat de Guvernul SUA. Implementarea respectivului program este efectuată în baza Acordului interguvernamental între SUA și Republica Moldova cu privire la cooperarea în vederea facilitării acordării asistenței, semnat la Chișinău în data de 21 martie 1994.
Tot în cadrul aceluiași program, angajații Serviciului Vamal au fost instruiți în domeniul citirii imaginilor X-Ray, generate de softul electronic SIMFOX, care permite simularea diferitor cazuri de depistare a obiectelor tăinuite de la controlul vamal.
Softul electronic de instruire SIMFOX a fost donat Serviciului Vamal de către Ambasada SUA în Moldova, sub egida căreia au fost organizate numeroase sesiuni de instruire privind detectarea armelor convenționale și de distrugere în masă, precum și a altor mărfuri de contrabandă sau cu dublă destinație.
Cristina Parfeni