Ofițerii serviciilor specializate ale Vămii, în comun cu procurorii, au destructurat un grup infracțional specializat în contrabandă cu piese destinate aeronavelor militare și civile, transmite CURENTUL.
Urmare a analizei de risc și, ulterior, a controlului documentar efectuat, vameșii de la Aeroportul Internațional Chișinău au relevat neconcordanțe de date în actele de însoțire prezentate pentru un lot de mărfuri care urma a fi exportat în Vietnam. În rezultatul efectuării controlului fizic, inspectorii vamali au depistat un lot de piese de schimb și accesorii pentru aeronave.
Documentarea activității infracționale a acestora a durat aproximativ opt luni de zile, interval în care organele de anchetă au colectat informații și probe concludente privind modalitatea de organizare a schemei infracționale, care consta în falsificarea actelor de proveniență a mărfurilor și a tipului destinației. În cadrul urmăririi penale s-a stabilit că în perioada lunilor iunie-august 2016, un grup format din 5 cetățeni ai Republicii Moldova, împreună cu alte persoane în curs de identificare, au introdus din Ucraina pe teritoriul Republicii Moldova, prin eludarea controlului vamal, piese de schimb și accesorii destinate aeronavelor civile și militare de model “МИГ-21” și “СУ-25”.
Astfel, în baza informațiilor acumulate, organele de anchetă au descins la domiciliile persoanelor bănuite de săvârșirea infracțiunii, precum și la sediile întreprinderilor cooptate în schema de introducere și scoatere prin metode de contrabandă a mărfurilor.
În rezultatul perchezițiilor operate au fost depistate și ridicate calculatoare, corespondența de pe poșta electronică, telefoane mobile, înscrieri de ciornă, documente contabile și bancare, precum și mijloace bănești în sumă de 194 mii dolari și 100 mii euro, proveniența cărora nu a putut fi justificată.
Totodată, au fost reținute 5 persoane, care au fost puse sub învinuire, iar în privința a trei dintre acestea au fost eliberate mandate de arest preventiv și arest la domiciliu.
Potrivit evaluării, valoarea bunurilor de contrabandă reținute se cifrează la circa 7 milioane lei.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregului spectru infracțional al activității de contrabandă în proporții deosebit de mari și atragerii la răspundere a tuturor persoanelor implicate. Pentru acest gen de infracțiune legislația națională prevede pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 3 la 10 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 6000 la 11000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
Cristina Parfeni