Cinci persoane, cu vârste cuprinse între 19 și 25 de ani, dintre care două femei, suspectate de comiterea mai multor furturi de pe teritoriul raionului Strășeni și din raioanele din centrul țării, sunt cercetate penal pentru furt. Suspecții nu sunt la prima abatere de la lege, aceștia fiind anterior judecați pentru infracțiuni similare, transmite CURENTUL.
Prejudiciul înregistrat din furturile comise se ridică la 400 mii de lei. Ca urmare a măsurilor întreprinse, polițiștii din Strășeni au stabilit că de la sfârșitul anului 2019 până în prezent, suspecții ar fi comis în jur de 10 furturi din locuințe. Bănuiții sustrăgeau bani, bijuterii, tehnică, articole din aur, etc. Bunurile sustrase erau depozitate la domiciliul unuia dintre suspecți, apoi vândute.
Indivizii acționau când stăpânii erau lipsă, iar metoda de pătrundere era una clasică (prin efracție, forțând geamurile și ușile din termopan). Ca urma a perchezițiilor, polițiștii au ridicat mai multe bunuri asupra cărora există suspiciunea că ar proveni din săvârșirea de infracțiuni.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru furt, iar trei dintre suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore. Acțiunile de reținere a suspecților s-au desfășurat cu suportul ofițerilor de la BPDS „Fulger”. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă până la 7 ani de închisoare. La moment se întreprind acțiuni de urmărire penală şi măsuri speciale de investigație, pentru a stabili complicitatea grupării criminale în alte cazuri similare.
Cristina Parfeni