În cadrul întrevederii dintre Viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg Serebrian și Ambasadorul României în Republica Moldova Cristian-Leon Țurcanu au fost abordate bunele relații de cooperare dintre Republica Moldova și România, suportul permanent oferit autorităților de la Chișinău, perspectivele de aprofundare a parteneriatelor multisectoriale, precum și au fost transmise cordiale felicitări Ambasadorului de la București cu ocazia preluării mandatului și urări de succes în desfășurarea unei activități prodigioase.
Oficialii au abordat dinamica curentă a interacțiunii dintre Chișinău și Tiraspol, cele mai actuale teme ce vizează interesele cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului, liniile primordiale de intervenție din partea autorităților naționale și potențialii pași următori ce pot fi întreprinși.
S-a accentuat faptul că rămân a fi prioritare pentru autoritățile Republicii Moldova prestarea serviciilor publice esențiale pentru locuitorii din estul țării, acordarea asistenței necesare în vederea respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, reluarea în bune condiții a activității instituțiilor de învățământ cu predare în limba română din regiunea transnistreană, oferirea accesului permanent la terenurile din raionul Dubăsari, eliminarea obstacolelor artificiale în calea liberei circulații ș.a.
La fel, în dialogul oficialilor au fost atinse aspecte de securitate regională în contextul evenimentelor din ultima perioadă de timp și referitoare la eforturile Republicii Moldova întru a avansa pe agenda de integrare europeană, fiind exprimate calde mulțumiri în acest sens autorităților din România pentru sprijinul multidimensional, necondiționat și bine intenționat care este enorm apreciat de către cetățenii din Republica Moldova.