Astăzi, la Chișinău, a avut loc ședința reprezentanților politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană din partea Chișinăului, Oleg Serebrian, și a Tiraspolului, Vitalii Ignatiev, în cadrul căreia au asistat delegați ai participanților din cadrul formatului de negocieri „5+2”, dar și reprezentanți ai misiunilor diplomatice, informează CURENTUL.
În cadrul unui briefing de presă, vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, a declarat că discuțiile au durat mai mult decât a fost preconizat.
„Grupul responsabil din sectorul energetic și-a încheiat negocierile recent. Pot să vă comunic faptul că, Chișinăul a venit cu câteva variante privind posibilitatea de producere a unui volum, cât mai mare cu putință de energie electrică pentru malul drept. Am menționat că, cel mai important pentru noi este un preț cât mai mic, în măsură să protejeze cetățenii și întreprinderile de facturi prea grele.
De asemenea, un punct important e și stabilitatea rețelelor electrice, având în vedere războiul din imediata apropiere. Gradul de uzură pe ambele maluri, pe alocuri, este destul de mare”, a relatat oficialul.
Oleg Serebrian a spus că, cele discutate vor fi analizate și probabil vor fi necesare și alte discuții.
„Totuși, trebuie să recunosc că, așteptările noastre sunt moderate”, a subliniat el.
Vicepremierul a precizat că, dincolo de subiectul crizei energetice, au fost discutate o serie de alte subiecte.