În legătură cu informațiile circulate în spațiul public din regiunea transnistreană privind intenția de a impune proprietarii și persoanele ce prelucrează terenuri cu destinație agricolă din raionul Dubăsari la așa-numite plăți vamale cu caracter ilegal, subiectul a fost pus în discuție la recenta reuniune în format 1+1 de la Tiraspol.
„Am avut convingerea că mesajul Chișinăului a fost auzit și înțeles. Reprezentantul politic în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană de la Tiraspol a fost sesizat repetat, în scris, îndată după apariția acestei informații, cu solicitarea clarificării în termen restrâns a poziției pe acest subiect. Chișinăul îndeamnă Tiraspolul să renunțe la orice acțiuni cu caracter restrictiv ce vor limita libera trecere către terenurile agricole din raionul Dubăsari, amplasate după traseul Tiraspol-Camenca, acțiune ce nu va conduce decât la creșterea tensiunilor dintre cele două maluri”, menționează Biroului Politici de Reintegrare.
Amintim faptul că în prezent 15 agenți economici din comunele Cocieri, Molovata Nouă, Coșnița și Doroțcaia din raionul Dubăsari au stocate în depozite de producții cerealiere, aflate după traseul Tiraspol-Camenca, circa 957 tone de porumb, 776 tone de floarea soarelui, 766 tone de grâu și 50 tone de orz. Pe lângă limitarea de către Tiraspol a perioadei de transportate a acestui material semincer mai poate apărea și problema impunerii acestuia la plăți vamale ilegale la trecerea prin infrastructura neautorizată a posturilor de control ale Tiraspolului. Subiectul va fi discutat și în cadrul vizitei de lucru a vicepremierului pentru reintegrare în raionul Dubăsari, planificată pentru săptămâna viitoare.