[ X ]
Chișinău, la cea de-a 580-a aniversare. Află cum va fi marcat evenimentul!
13 Octombrie

Cea de-a 580-a aniversare a Zilei Chișinăului va fi sărbătorită cu mare fast mîine, 14 octombrie, în Piața Marii Adunări Naționale, informează CURENTUL.

Organizatorii promit un eveniment inedit și o atmosferă de neuitat celor care vor prezenți la eveniment. Programul festiv va fi deschis de către echipa „Space Dance”, care sunt campioni mondiali la dans modern.

Marina Baban, directoarea Cercului de cultură „Space Dance”, a relatat: „Ne bucurăm că anume grupul nostru de dans va deschide acest eveniment. Suntem un centru de cultură care activează deja de 13 ani și ne bucurăm foarte mult să ne împărțim bucuria noastră mare cu voi, mă refer la medaliile de aur, bronz, pe care am reușit să le obținem și să le aducem în Republica Moldova de la Campionatul de dans din Europa unde am fost învingători”.

Imnul Chișinăului în acest an va fi interpretat de către solista Mariana Bulicanu, cîștigătoarea premiului „Maria Bieșu”. „Este o onoare pentru mine, dar, în același timp, și o mare responsabilitate să interpretez acest imn, dar o să mă strădui din toate puterile să fac față pentru a realiza ceva frumos. O să încerc să ofer un suflu nou piesei și să transmit acele emoții pozitive, care îmi vor umple sufletul în timp ce voi interpreta”, a spus Mariana Bulicanu.

De asemenea, la eveniment vor fi prezente șase ansambluri de dansuri folclorice, care vor încinge atmosfera.

În programul muzical se regăsește formația „Alternosfera” și interpretul Valentin Boghean.

,,De 580 de ani am așteptat evenimentul ăsta extraordinar, de aceea trebuie să ne găsim timp pentru a fi prezenți la această frumoasă sărbătoare, chiar dacă suntem prinși și în alte activități. Rog societatea să lase ambițiile legate de vremea de afară și să vină la sărbătoare, nu anunțăm programul nostru muzical, așteptăm să veniți ca să ne audiați”, a spus Valentin Boghean.

Menționăm că, mîine, 14 octombrie 2016, Chișinăul împlinește 580 de ani.

Anastasia Borta

Inapoi la arhiva noutaților