[ X ]
Chiril Gaburici: „Suntem interesați în extinderea cooperării dintre Republica Moldova și Republica Slovacia”
16 August

Dinamizarea relațiilor economice și intensificarea schimburilor comerciale bilaterale a fost subiectul discuțiilor dintre ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, și Ambasadorul Republicii Slovace în țara noastră, Dušan Dacho, transmite CURENTUL.

Ministrul Economiei și Infrastructurii a apreciat pozitiv cooperarea dintre Moldova și Slovacia pe diverse domenii și a mulțumit părții slovace pentru interesul privind extinderea cooperării bilaterale și asistența financiară și tehnică oferită țării noastre. De asemenea, Chiril Gaburici a prezentat prioritățile Ministerului Economiei și Infrastructurii, referindu-se în mod special la sectorul IT, securitatea energetică, dezvoltarea mediului de afaceri și susținerea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ÎMM), precum și atragerea investițiilor și infrastructura drumurilor. Totodată, ministrul Gaburici a menționat că țara noastră este interesată de semnarea următoarelor acorduri bilaterale în domeniul securității sociale, justiției, prevenirii şi combaterii corupției, dar și în domeniul agriculturii şi industriei alimentare.

„Suntem interesați în extinderea cooperării dintre Republica Moldova și Republica Slovacia, și preluarea experienței slovace în domeniul eficienței energetice. Totodată, suntem interesați de efectuarea unui schimb de experiență privind tehnologia informației și comunicațiilor. Mizăm în continuare pe sprijinul partenerilor slovaci în implementarea reformelor economice și armonizarea legislației naționale cu legislația Uniunii Europene”, a menționat Chiril Gaburici.

Ambasadorul Republicii Slovace a reiterat interesul pentru cooperarea bilaterală, reciproc avantajoasă, și disponibilitatea părții slovace pentru oferirea suportului privind implementarea reformelor structurale conform Acordului de Asociere RM-UE. De asemenea, Dušan Dacho a menționat importanța colaborării moldo-slovace în domenii prioritare, cum ar fi diversificarea resurselor energetice, protejarea mediului și dezvoltarea regională, atragerea investițiilor și susținerea ÎMM-urilor.

Conform datelor oficiale, în prezent, în Republica Moldova activează 20 de întreprinderi cu capital slovac în valoare de circa 6,37 milioane lei. Volumul comerțului exterior al Republicii Moldova cu Republica Slovacia, în perioada ianuarie-iunie 2018, a înregistrat 25,94 milioane dolari, cu 79% mai mult față de aceeași perioadă a anului 2017. Exportul de mărfuri realizat în perioada ianuarie-iunie 2018 a înregistrat suma de 14,27 milioane dolari, în creștere cu 184% față de aceeași perioadă a anului trecut. Importul de mărfuri din Slovacia în Republica Moldova, efectuat în aceeași perioadă de referință, a însumat 14,27 milioane dolari, în creștere cu peste 37 la sută.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților