Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a discutat astăzi cu membrii Asociației Businessului European despre dezvoltarea economiei, reformele lansate pentru facilitarea activității agenților economici, provocările cu care se confruntă mediul de afaceri, dar și prioritățile ministerului pentru acest an, transmite CURENTUL.
În cadrul discuțiilor, Chiril Gaburici a făcut o trecere în revistă a realizărilor obținute pentru dezvoltarea mediului de afaceri din Republica Moldova. Ministrul Economiei și Infrastructurii a menționat că a fost redusă birocrația. Mai exact, s-au eliminat peste 60% din actele permisive, numărul lor a scăzut de la 416 la 151, a fost redus numărul instituțiilor cu funcții de control de la aproape 70 la 13, a intrat în vigoare legea parcurilor industriale în domeniul tehnologiei informației, care prevede un impozit unic pentru firme de 7%. De asemenea, Chiril Gaburici a afirmat că din luna mai va fi funcțional ghișeul unic pentru eliberarea actelor permisive, ceea ce va facilita procedura de inițiere și dezvoltare a afacerilor.
Reprezentanții EBA au apreciat reformele realizate în domeniul economic și inițiativele lansate pentru a simplifica și eficientiza activitatea agenților economici. Menționând faptul că ministrul Chiril Gaburici vine din mediul de afaceri, membrii EBA i-au mulțumit pentru susținere.
Asociația Businessului European (EBA) este o organizație independentă, nonguvernamentală, înființată de 10 fondatori, unii dintre cei mai mari investitori din Republica Moldova. EBA are drept scop alinierea economiei naționale și a legislației în domeniul de afaceri la standardele UE și promovarea valorilor europene și celor mai bune practici de management în afaceri în comunitatea antreprenorială din Moldova.
Cristina Pendea