Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a efectuat o vizită de lucru la Serviciul 112. În cadrul vizitei, ministrul a mulțumit colegilor care muncesc zilnic pentru ca toți să fim în siguranță, informează CURENTUL.
„Mulțumesc colegilor care muncesc 24/24, 7 zile din 7, pentru ca toți noi și cei dragi nouă să fim în siguranță. În primul an de la lansarea 112 au fost recepționate 4 milioane de apeluri, dintre care 1 milion de cazuri urgente. Pe zi sunt procesate peste 12 000 apeluri, dintre care 61% apeluri non-urgente. Fiecare caz de apel urgent fals înseamnă timp de reacție pierdut și odată cu asta – poate o viață pierdută. Ne dorim ca numărul apelurilor de acest fel să scadă mai mult, iar operatorii să se poată ocupa de cazurile cu adevărat grave”, a declarat Chiril Gaburici.
Serviciul 112 va fi modernizat, aproximativ 1 500 de echipaje vor fi dotate cu tehnică performantă. Odată cu implementarea Programului de dezvoltare 2020-2022 vor fi instalate terminale informaționale în unitățile de transport urgențe. Cazul va fi transmis direct în terminalul mobil, iar echipajul cel mai apropiat va putea prelua cazul.
Cele mai multe apeluri au fost transferate către Ambulanță – 77%, Poliție – 21 % și Pompieri – 2 %.
Serviciul național unic pentru apelurile de urgență 112 a devenit operațional în Republica Moldova în iulie 2018. Numărul 112 este gratuit şi poate fi apelat de pe orice telefon fix sau mobil în Moldova şi întreaga Uniune Europeană. Acesta are drept scop filtrarea apelurilor de urgență și reducerea timpului de intervenție a Serviciilor Specializate de Urgență.
Cristina Pendea