[ X ]
Chicu, despre protest: „Luați măști cu voi. Nici un prezident nu merită sănătatea voastră”
3 Decembrie

Premierul Ion Chicu a îndemnat oamenii care vin la protestul de astăzi, anunțat ieri de Președinta aleasă, Maia Sandu, să respecte măsurile epidemiologice în contextul COVID-19, informează CURENTUL.

„Oameni buni, care veniți la protest: Luați măști cu voi. Nici un prezident nu merită sănătatea voastră. Idolii pe care ni-i facem astăzi, au stat ca mielușeii și au tăcut, când în ședințe de Guvern prin 2013-2014 se decidea furtul miliardului sau cedarea aeroportului „la Habarovsc”. Ne chemau oare atunci la protest? Ascultau ei atunci de Ambasadorul care ne îndemna să ieșim în stradă să arătăm că suntem oameni?”, scrie Chicu, pe Facebook.

„Luați măști, oameni buni. Și deschideți tare ochii. Recomand parlamentarilor să se concentreze acum pe examinarea proiectelor bugetar-fiscale”, a adăugat el.

În același timp, Chicu a solicitat ambilor Președinți să manifeste maximă responsabilitate față de oameni și să renunțe la acțiuni care pun în pericol viața și sănătatea oamenilor.

De menționat că, ieri, Maia Sandu a îndemnat oamenii să vină la protest – astăzi, la 10.00, în fața Parlamentului. Unul dintre motivele acțiunii este proiectul de lege privind scoaterea Serviciului de Informații și Securitate din subordinea Președintelui.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților