[ X ]
Cetățenii sunt rugați să fie prudenți în perioada condițiilor meteo complicate
18 Martie

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI informează că, potrivit datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în perioada 17-22 martie curent, pe teritoriul țării se prevăd condiții meteorologice complicate.

Pe teritoriul țării vor cădea precipitații sub formă de ploaie, cu transformare în lapoviță și ninsori puternice – către zilele de 18-19 martie. Izolat va viscoli, se vor forma depuneri de lapoviță pe firele electrice și crengi, iar pe drumuri va troieni. Vântul nord-vestic se va intensifica până la 15-20 m/s. Temperaturile vor scădea, astfel încât temperatura medie se va situa cu 6-11°C sub valorile normale climatice.

În acest context, salvatorii îndeamnă cetățenii, în această perioadă, să țină cont de avertizările meteo și de indicațiile autorităților. Să nu pornească la drum, dacă nu este strict necesar, iar în caz contrar să ia rezerve de hrană, băuturi calde și îmbrăcăminte corespunzătoare, iar bateria telefonului să fie încărcată pentru a apela după ajutor în caz de necesitate.

Conducătorii auto sunt atenționați repetat să-și echipeze mijloacele de transport potrivit sezonului rece, iar în portbagajul mașinii să țină lopată, nisip și lanțuri. În cazurile în care se vor pomeni pe drumuri cu circulație dificilă, pînă la venirea salvatorilor, sînt rugați să țină motorul mașinii pornit în mod dozat, pentru a evita cazurile de intoxicații cu gaz de eșapament.

Mai mult, oamenii sunt rugați să evite deplasarea pe porțiuni unde posibil vor atârnă crengi și cabluri electrice, căzute din cauza depunerilor de lapoviță, pentru a evita traumatismele. Cetățenii sunt rugați în aceste zile cu temperaturi scăzute, să fie prudenți și să respecte normele antiincendiare. Sobele de încălzit să fie exploatate corespunzător, la fel și aparatele electrice de încălzit, pentru a evita producerea situațiilor excepționale, cu pericol pentru sănătate și viață.

În caz de situații de risc, persoanele sunt rugate să apeleze serviciile de urgență.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților