Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, proiectul de modificare a Legii nr. 200 din 2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova. Documentul a fost elaborat în urma unei hotărâri adoptate de Curtea Constituțională în 2020, care a constatat că unele prevederi din Legea privind regimul străinilor sunt neconstituționale și încălcă drepturile omului. Astfel, potrivit prevederilor legii, o persoană străină putea fi declarată indezirabilă fără a fi menționate motivele care stau la baza acestei decizii.
De asemenea, persoana străină putea fi expulzată chiar dacă existau temeri justificat că viaţa îi era pusă în pericol sau că va fi supusă torturii, tratamentelor inumane sau degradante. Existența acestor prevederi a permis, în luna septembrie 2018, expulzarea profesorilor turci, fiind încălcate, în acest fel, toate garanțiile oferite acestora de dreptul național și internațional.
Modificările propuse astăzi de Guvern vor obliga autoritățile publice să întocmească un rezumat sumar, în care să fie indicate motivele pentru care o persoană străină este declarată indezirabilă, precum și să informeze persoana despre motivele care au stat la baza acestei decizii. Astfel, va fi asigurat dreptul pentru prezentarea punctului de vedere al persoanei şi combaterea argumentelor autorităților, aşa cum prevede şi Convenția pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăților fundamentale.
Totodată, va fi exclusă posibilitatea îndepărtării sau expulzării persoanei străine dacă există temeri justificate că viața acesteia este pusă în pericol sau că aceasta ar putea fi supusă torturii, tratamentelor inumane sau degradante în statul în care urmează să fie expulzată.
Prin modificările propuse, Republica Moldova își propune să asigure garantarea protecției drepturilor cetățenilor străini și respectarea prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului.