Societatea pe Acțiuni „CET-Nord” confirmă existența datoriei în valoare de 100 milioane lei față de furnizorul de gaze naturale, Moldovagaz. Această datorie a apărut în urma unor dificultăți întâmpinate în anul 2022, în principal ca urmare a majorării semnificative și bruște a prețurilor gazelor naturale.
”Totuși, este important să subliniem că, în prezent, datoriile curente sunt achitate conform termenilor prevăzuți în contractul nostru cu Moldovagaz. Principalele motive care au contribuit la formarea deficitului tarifar includ ajustarea întârziată a prețurilor și tarifelor aferente activității noastre reglementate. Pentru a soluționa această problemă și pentru a ajunge la o înțelegere cu furnizorul nostru, S.A. „CET-Nord” colaborează activ cu instituțiile competente ale statului, precum și cu Moldovagaz. În acest sens, Agenția Proprietății Publice a înființat un grup de lucru, din care fac parte reprezentanții CET-Nord și Moldovagaz, cu scopul de a identifica un mecanism de achitare a datoriei într-o manieră sustenabilă și eficientă”, se menționează în comunicatul de presă al companiei.
În ceea ce privește atenționarea cu privire la deconectarea instalațiilor de gaze naturale ale consumatorilor, aceasta poate fi pusă în aplicare doar în limitele cadrului normativ existent. Conform Hotărârii de Guvern 207/2019 pentru aprobarea Regulamentului privind situațiile excepționale pe piața gazelor naturale și a Planului de acțiuni pentru situații excepționale pe piața gazelor naturale, CET-Nord se încadrează în categoria consumatorilor de gaze naturale protejați.
În încheiere, CET-Nord dorește să asigure opinia publică că este angajată în găsirea soluțiilor pentru achitarea datoriei și menținerea unei colaborări eficiente cu furnizorul nostru, Moldovagaz. Totodată, compania apreciază colaborarea instituțională care îi permite să abordeze această situație într-un mod responsabil și transparent.
Amintim că pe 17 septembrie SA „Moldovagaz” a anunțat despre neexecutarea de către o parte a consumatorilor finali obligațiilor sale contractuale de plată pentru gazele naturale livrate la termenul de scadență. Astfel, conform situației la data de 15 octombrie 2023, datoria consumatorilor finali pentru gazele naturale furnizate în 2023 s-a cifrat la 485,723 milioane lei, dintre care 203,583 milioane lei revin întreprinderilor din complexul termoenergetic al țării (103,583 milioane lei la SA „Termoelectrica”, și 100 milioane lei la SA „CET-Nord”), 155,641 milioane lei consumatorilor noncasnici, și 126,499 milioane lei consumatorilor casnici.