[ X ]
Cererea grupului de inițiativă pentru desfășurarea referendumului anti-mixt – respinsă de CEC
12 Martie

Comisia Electorală Centrală (CEC), în ședința de astăzi, a respins, a doua oară, cererea de înregistrare a grupului de inițiativă pentru desfășurarea referendumului republican legislativ pentru anularea sistemului electoral mixt, informează CURENTUL.

În cadrul ședinței, președinta CEC, Alina Russu, a spus că, prin prisma jurisdicției constituționale, la elaborarea unui act normativ trebuie să se respecte normele de tehnică legislativă pentru ca documentul să răspundă normelor.

„Ceea ce impune obligativitatea expertizării, avizării unu proiect înainte ca acesta să fie votat și să devină lege. Prin urmare, în vederea asigurării unei forme a normelor articolului 154 și 157 din Codul Electoral, CEC s-a adresat în baza hotărârii adopte anterior, către Parlament solicitându-i interpretarea acestuia. Comisia juridică, numiri și imunități a Parlamentului a emis un aviz consultativ, care este cu titlul de recomandare, prin care și-a expus opinia, potrivit căreia Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului și unica autoritate legislativă a statului abilitată cu dreptul de a decide asupra sistemului electoral, dreptul cetățenilor de a decurge la referendumul legislativ, nefiind reglementată de către Constituție”, a precizat Russu.

Totodată, președinta CEC a menționat că, „pornind de la cele expuse și având în vedere practica jurisdicției constituționale în materie de inițiere a referendumului republican legislativ în lipsa normelor de tehnică legislativă cu referire la inițierea referendumului de către cetățeni, precum și prin prisma reglementărilor internaționale de a nu modifica/amenda sistemul electoral cel puțin cu un an înainte de alegerile ordinare, CEC ajunge la concluzia privind imposibilitatea înregistrării cererii grupului de inițiativă în cauză”.

Alina Russu a mai spus că, în contextul celor anunțate și prevederilor Codului Electoral, CEC respinge cerere de înregistrare a grupului de inițiativă pentru desfășurarea referendumului republican legislativ înregistrată la CEC la data de 23 februarie.

„Reiterez, orice inițiativă a cetățenilor, care, în primul rând, reprezintă expresia incontestabilă a reușitei democrației participative, dar și a maturității sunt necesare societății pentru a oferi cetățenilor cu drept de vot posibilitatea de a-ți exprima voința liber în cadrul diferitor topuri de alegeri, inclusiv și în cadrul unui referendum prin participare. Scopul inițierii și desfășurării unui referendum este de a soluționa crizele și nicidecum de a le agrava”, a mai spus Russu.

De menționat că, pentru respingerea cererii de înregistrare a grupului de inițiativă au votat șase membri CEC, Vladimir Șarban și Sergiu Gurduza fiind împotrivă, iar Vasile Gafton a lipsit de la momentul votului.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților