[ X ]
Centrul de Informare și Educație Ecologică „Rădenii Vechi” – deschis în Rezervația „Plaiul Fagului”. Ce propune acesta
15 Octombrie

În aceste zile, în cadrul Rezervației Naturale „Plaiul Fagului” a fost deschis Centrul de Informare și Educație Ecologică „Rădenii Vechi”. Reconstrucția și crearea acestui centru a fost realizată în cadrul proiectului „Dezvoltarea turismului rural pe teritoriul raionului Ungheni prin utilizarea durabilă a resurselor naturale”, finanțat de Programul Polska Pomoc, Polonia, transmite CURENTUL.

Proiectul fiind implementat de Fundaţia Padurii Romincka, Polonia şi Rezervația Naturală „Plaiul Fagului”, în colaborare cu Consiliul raional Ungheni şi Agenția pentru Dezvoltarea Regionala și Integrarea Europeana Ungheni, a căror reprezentanţi au participat la evenimentul de inaugurare, inclusiv reprezentanții Ambasadei Republicii Polonia în Republica Moldova. Reconstrucţia centrului a început în iunie 2017 şi a durat un an şi patru luni, costul proiectului este de 5 mln. de lei, contribuţia rezervației fiind e 10%, adică 500 mii lei.

Centrul are amenajată o sală pentru activități de informare, conferințe şi o mini-expoziţie a speciilor de plante, insecte şi animale care locuiesc în rezervație, inclusiv cele înscrise în Cartea Roșie, birou administrativ şi 12 locuri de cazare. Centrul va avea o valoare deosebită pentru informarea şi creșterea gradului de conștientizare asupra protecției mediului ambiant, deoarece propune oferte informativ – ecologice interesante privind ecosistemele, flora si fauna rezervației, ciclul de viață a unei păduri.

Menţionăm că pe parcursul anului 2017, Rezervația Naturală „Plaiul Fagului” a fost vizitată de peste două mii de turişti, atât din ţară, cât şi de peste hotare. Pe teritoriul rezervației este amenajat un traseu turistic, cu scopul promovării arboretelor cu fagi seculari. Traseul include șase puncte de oprire și are o lungime de aproximativ 2,3 km și fiind de dificultate medie, poate fi parcurs în 2 ore.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților