[ X ]
[ X ]
[ X ]
Centenar prin înfrățiri. Arad și sectorul Râșcani al Chișinăului vor semna actul istoric
22 Martie

În pragul celor 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, Municipiul Arad și sectorul Râșcani din municipiul Chișinău, intenționează să se înfrățească. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

La începutul lunii martie, Pretorul sectorului Râșcani, Nicolae Balaur, a solicitat Primăriei Municipiului Arad sprijinul necesar pentru stabilirea relației de înfrățire. Răspunsul municipalității arădene a fost unul pozitiv, astfel că a fost demarată procedura de „înfrățire”. Ulterior, subiectul urmează să fie aprobat în consiliile locale ale celor două orașe, după care va fi semnat Acordul de înfrățire.

„Municipiul Arad și sectorul Râșcani intenționează să colaboreze mai întâi în domeniul educației, iar apoi nu este exclus să stabilim relații și la nivel economic”, a menționat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

Municipiul Arad este înfrățit cu Gyula și Pecs (Ungaria), Zrenjanin (Serbia), Atlit și Givataym (Israel), Fushun (China), Hodmezovasarhely (Ungaria), Heist-op-den-Berg, Belgia, Praga – Sector 5 (Cehia) și Budapesta-Sector XII (Ungaria).

Pretura sectorului Râșcani a încheiat până acum un acord de colaborare cu municipiul Târgu Mureș, unul de înfrățire cu orașul Năvodari și are o înțelegere de cooperare cu orașul Șimleul Silvaniei.

Sursa: 10tv.md

Inapoi la arhiva noutaților