În perioada 25 februarie – 3 martie 2019, la „frontiera verde” și în punctele de trecere polițiștii de frontieră au notificat 83 de evenimente, cu documentarea a 92 de persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează:
– 32 de încălcări a regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
– 19 cetățeni străini au încălcat regimul de ședere pe teritoriul R. Moldova;
– 20 de conducători auto au ignorat regulile de transportare și de folosire a vinietelor;
– 12 tentative de trafic ilicit de bunuri.
În decursul săptămânii precedente, 87 de cetăţeni străini, dar și 88 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova.
Activitatea de constatare şi examinare a contravenţiilor în cadrul subdiviziunilor Poliţiei de Frontieră a prezentat următorii indici statistici: 77 de procese verbale și chitanțe înscrise, cu aplicarea amenzilor în sumă de 67 400 și încasarea amenzilor de 33 000 lei.
Pe parcursul săptămânii trecute, în punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 306 557 traversări, dintre care un număr mai mare – 156 648 treceri pe sensul de ieșire din Republica Moldova. Valorile traficului de mijloace de transport au prezentat un număr de 78 726 traversări. Cea mai „activă” frontieră a fost cea cu România, 48% din totalul de traversări s-au semnalat în punctele de trecere situate la granița moldo-română.
Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei au fost:
PTF Leușeni – 52 685 traversări persoane,
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 44 379 traversări persoane,
PTF Sculeni – 35 229 traversări persoane,
PTF Otaci – 33 993 traversări persoane,
PTF Giurgiulești-Galați – 22 674 traversări persoane,
PTF comun Criva – 15 290 traversări persoane,
PTF Cahul – 14 750 traversări persoane,
PTF Costești – 11 843 traversări persoane,
PTF comun Palanca – 10 766 traversări persoane,
PTF Vulcănești – 7 025 traversări persoane.
Cea mai aglomerată zi a fost duminică, 3 martie, înregistrate valori de 52 066 traversări persoane și 12 200 traversări mijloace de transport. La fel, din totalul de traversări persoane un număr mai mare a fost înregistrat cel al trecerilor cetățenilor moldoveni – 30 668 traversări.
La ora actuală toate punctele de trecere a frontierei de stat activează în regim normal.
Cristina Pendea