Recursul înaintat la Curtea Supremă de Justiție de Grupul de inițiativă pentru organizarea Referendumului de revocare a Primarului Dorin Chirtoacă a fost respins. Anunțul a fost făcut de liderul Grupului, Victor Chironda, informează CURENTUL.
Chironda a mai spus că, vor discuta în cadrul Biroului Grupului de inițiativă și vor decide ce vor face mai departe.
„E posibil să mergem la CEDO, ca să arătăm pînă la urmă că avem dreptate și că „justiția” din RM a luat cetățenilor un drept democratic fundamental”, a menționat liderului Grupului de inițiativă.
Totodată, el a spus că, „cu Chirtoacă situația oricum e clară”. „Însă noi trebuie să mergem pînă la capăt. Să avem un precedent, chiar dacă vom avea un răspuns peste cîțiva ani. Ca să nu mai îndrăznească nici un judecător să își bată joc de drepturile elementare ale cetățenilor”, a subliniat Chironda.
Cristina Pendea