[ X ]
Cel de-al patrulea studiu clinic destinat tratamentului infecției COVID-19, aprobat de AMDM
10 August

Astăzi, în cadrul ședinței Comisiei Medicamentului pe lângă Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) a fost aprobat un nou studiu clinic, destinat tratamentului infecției COVID-19. Studiul este unul internațional și multicentric, care se desfășoară la inițiativa unui centru de cercetare din Marea Britanie, producătorii medicamentului fiind două companii farmaceutice din Australia, informează CURENTUL.

„Cercetarea medicală este vitală pentru obținerea de noi tratamente orientate pe rezultate clinice pozitive în beneficiul pacienților. AMDM în comun cu Universitatea de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” este în permanentă căutare de soluții inovative, pentru a identifica metode de tratament eficiente pe care le așteaptă pacienții și medicii din Republica Moldova” a declarat Eremei Priseajniuc, director general AMDM.

Studiul clinic se va desfășura în cadrul Spitalului de Boli Infecțioase Toma Ciorbă și Institutului de Medicină Urgentă.

Amintim că, anterior Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a mai aprobat trei studii clinice a medicamentelor destinate tratamentului infecției COVID-19, desfășurate de către companii farmaceutice cu renume din UE și SUA.

Toate studiile clinice desfășurate în Republica Moldova sunt efectuate sub supravegherea și evaluarea Comitetului Național de Expertiză Etică a Studiului Clinic pe lângă Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Comitetul Național de Expertiză Etică a Studiului Clinic este un organism independent, în care Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale are calitatea de fondator, compus din profesioniști în domeniul sănătății și din membri care nu sunt medici, având ca sarcină de a proteja drepturile, siguranța şi confortul subiecților la un studiu clinic şi de a asigura publicul în această privinţă, în special prin formularea unor recomandări asupra protocolului de studiu, a aptitudinii investigatorilor şi a calității adecvate a instalațiilor, precum şi asupra metodelor şi documentelor care trebuie utilizate pentru a informa subiecții studiului în scopul obținerii consimțământului lor în deplină cunoștință de cauză. (HG nr.5/2016).

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților