[ X ]
Cei șase tineri care au agresat doi studenți în Scuarul Catedralei din Chișinău – trimiși pe banca acuzaților
12 Decembrie

Procuratura municipiului Chișinău, oficiul Buiucani, anunță terminarea urmăririi penale și trimiterea pe banca acuzaților a celor șase tineri care au agresat doi studenți ai unui colegiu din capitală, în luna octombrie curent, în scuarul Catedralei Mitropolitane, transmite CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă, infracțiunea a fost comisă aproape de miezul nopții, în data de 24 octombrie 2019. Tinerii traversau scuarul, după ce au sărbătorit ziua de naștere a unuia din ei, unde au consumat alcool. În preajmă se aflau cele două victime, care ieșiseră seara la o plimbare cu bicicletele, iar în acele momente se odihneau, înainte să plece spre casă.

„Motivul” faptei comise a fost observația pe care le-ar fi făcut-o victimele, atunci când cineva din cei șase a fluierat. Aceștia s-au apropiat de victime, i-au numit cu cuvinte necenzurate, iar atunci când cei doi au decis să evite escaladarea situației și să plece acasă, au fost și agresați fizic, iar unul din ei s-a ales cu comoție cerebrală.

Ulterior, procurorii au studiat probele colectate de oamenii legii și au trimis în judecată dosarul de învinuire a acestora pentru infracțiunea de huliganism: fapte intenţionate care au încălcat grosolan ordinea publică, însoţite de aplicarea violenţei, care s-au deosebit prin cinism și obrăznicie deosebită. Potrivit legii, huliganismul comis de două sau mai multe persoanei, se pedepsește cu amendă, pentru fiecare persoană, în mărime de la 37.500 lei la 67.500 lei sau cu închisoare de până la 5 ani.

Inculpații au vârsta cuprinsă între 16 și 32 de ani, toți în afară de doi sunt angajați la muncă, iar unul din ei a fost anterior condamnat pentru furt.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților