Pretendenții la fotoliul de Președinte al Republicii Moldova trebuie să prezinte mai multe acte, printre care și certificatul medical, înainte de a fi înregistrați în cursa electorală, informează CURENTUL.
Solicitat de către reporterul nostru, Olesea Jumiga, reprezentant al direcției juridice a CEC, ne-a declarat că toți cei 12 pretendenți au trecut această probă.
„Examenul medical general l-au prezentat toți candidații, așa cum prevede legea, nemijlocit și la psihiatru, care nu este o probă aparte. Odată cu depunerea documentelor de înregistrare în calitate de concurent electoral, fiecare candidat era obligat să-l prezinte. Așadar, toate certificatele medicale au fost prezentate, de către toți candidații care se vor regăsi pe listă”, a declarat ea.
Menționăm că articolul 44 din Codul Electoral prevede ca fiecare candidat la funcția de Președinte al R. Moldova „pentru înregistrare, Comisiei Electorale Centrale sau consiliilor electorale de circumscripţie li se prezintă, cel tîrziu cu 30 de zile înainte de ziua alegerilor mai multe documente printre care și certificatul medical eliberat de instituţia medicală la care acesta se află în evidenţă”.
Anastasia Borta