[ X ]
CEC precizează: Agitația electorală este interzisă în incinta secției de votare sau la intrarea în localul secției de votare
24 Februarie

Comisia Electorală Centrală (CEC) informează că, în conformitate cu prevederile Codului electoral, agitația electorală este admisă în ziua alegerilor, cu excepția incintei secției de votare sau a intrării în localul secției de votare, informează CURENTUL.

Conform art.52 din Codul contravențional, continuarea agitației electorale sau a agitației pentru o opțiune sau alta la referendum, fie în incinta secției de votare, fie nemijlocit la intrarea în localul secției de votare, se sancționează cu amendă de la 15 la 30 de unități convenționale (de la 750 până la 1500 lei) aplicată persoanei fizice ori cu amendă de la 35 la 50 de unități convenționale (de la 1750 până la 2500 lei) aplicată persoanei cu funcție de răspundere sau concurentului electoral.

„În acest context, îndemnăm concurenții electorali să desfășoare activitățile ce au drept scop determinarea alegătorilor să-i voteze în cadrul acestor alegeri, în strictă conformitate cu prevederile legale și cu normele prevăzute de Codul de conduită de reflectare a campaniei electorale”, se mai spune în comunicat.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților