În cadrul ședinței de azi, Comisia Electorală Centrală (CEC) a obligat să verse în bugetul de stat sumele primite contrar legii de către: Partidul politic „Partidul Nostru” suma de 23852,00 lei, Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” suma de 100000,00 lei, Partidul Politic Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei suma de 40000,00 lei, Partidul Politic „Partidul Popular din Republica Moldova” suma de 12000,00 lei, Partidul Politic „Democrația Acasă” suma de 7000,00 lei și Partidul Politic Partidul Acasă Construim Europa PACE suma de 90000,00 lei, informează CURENTUL.
Potrivit unui comunicat de presă, neexecutarea obligației menționate supra în termenul indicat va duce la suspendarea virării subvențiilor de stat în mărimea sumei încasate cu încălcarea legii. Suspendarea ar putea fi dispusă începând din luna imediat următoare lunii în care a fost suspendat acest drept, adică din luna decembrie 2021.
De asemenea, au fost atenționate, partidele politice, beneficiare ale subvențiilor de la bugetul de stat, despre necesitatea utilizării a 20% din valoarea alocațiilor anuale de la bugetul de stat, în scopul promovării și încurajării participării femeilor în procesele politic și electoral, iar 10% din valoarea alocațiilor primite vor fi utilizate pentru promovarea și încurajarea tinerilor în procesele politic și electoral.
Totodată, următoarele partidele politice care au prezentat rapoarte incomplete, se obligă să prezinte în termen de 5 zile lucrătoare, informațiile lipsă și/sau raportul corectat în corespundere cu dispozițiile din lege și cele regulamentare:
· Partidul Comuniştilor din Republica Moldova,
· Partidul Politic Partidul Agrar din Moldova,
· Partidul Socialist din Moldova,
· Partidul Popular Creştin Democrat,
· Mişcarea Profesioniştilor „Speranţa – Надежда”,
· Partidul Politic „Uniunea Creştin-Socială din Moldova”,
· Partidul Politic „Partidul Socialiştilor din Republica Moldova”,
· Pаrtidul Politic Partidul Verde Ecologist,
· Partidul politic „Partidul Nostru”,
· Partidul Politic Uniunea Centristă din Moldova,
· Partidul European,
· Partidul Politic „Partidul Popular Democrat din Moldova”,
· Partidul Conservator,
· Partidul Politic „Partidul Stînga Europeană”,
· Partidul Politic Mişcarea Populară Antimafie,
· Partidul Politic „Democrația Acasă”,
· Partidul Regiunilor din Moldova,
· Partidul Politic „Platforma Demnitate și Adevăr”,
· Partidul Politic „ALIANŢA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR”,
· Partidul Politic „PARTIDUL RUSO-SLAVEAN DIN MOLDOVA”,
· Partidul Politic „Partidul Unității Naționale”,
· Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”,
· Partidul Politic „VOINȚA POPORULUI”,
· Partidul Politic ”Partidul Acțiunii Comune – Congresul Civic”,
· Partidul Politic „PRO MOLDOVA”,
· Partidul Politic Partidul Acasă Construim Europa „PACE”,
· Partidul Politic „Pentru Oameni, Natură şi Animale”,
· Partidul Politic „Puterea Oamenilor”,
· Partidul Politic „PARTIDUL SCHIMBĂRII”,
· Partidul Politic „Partidul Dezvoltării şi Consolidării Moldovei”.
Rapoartele financiare ale partidelor politice sunt plasate pe pagina oficială a Comisiei, la rubrica „Finanțarea”, secțiunea „Finanțarea partidelor prin Control financiar”.
Cristina Pendea