Comisia Electorală Centrală (CEC) îndeamnă concurenții electorali să uzeze de dreptul prevăzut de legislația electorală și să solicite acreditarea observatorilor pentru monitorizarea alegerilor Președintelui Republicii Moldova din 1 noiembrie 2020, informează CURENTUL.
La cererea concurenților electorali, consiliul electoral de circumscripție acreditează câte un observator pentru monitorizarea alegerilor în secțiile de votare deschise în țară.
Totodată, la cererea acestora, CEC acreditează câte un observator pentru monitorizarea scrutinului în secţiile de votare constituite în afara Republicii Moldova.
„Observatorii acreditați au dreptul să asiste la toate operațiunile electorale, fără a se implica în proces, inclusiv la verificarea, sigilarea şi deschiderea urnelor de vot, precum și la numărarea şi totalizarea rezultatelor votării”, susține Comisia.
Solicitări de acreditare pot fi înaintate și de către organizaţiile internaţionale, misiunile diplomatice acreditate în Republica Moldova, guvernele statelor străine şi asociaţiile obşteşti calificate din țară și din străinătate.
Amintim că, termenul-limită pentru depunerea solicitărilor de acreditare la CEC sau la consiliile electorale este data de 24 octombrie 2020. Observatorii acreditaţi îşi pot continua activitatea şi în turul al doilea al alegerilor. Totodată, în eventualitatea organizării turului doi de scrutin, instituțiile abilitate, vor putea depune cereri privind suplinirea sau modificarea listei de observatori, până în data de 7 noiembrie curent.
Cristina Pendea