Comisia Electorală Centrală (CEC) atrage atenția despre necesitatea respectării legislației electorale în partea ce ține de asigurarea transparenței finanțării activității grupurilor de inițiativă și a campaniilor electorale, transmite CURENTUL.
„În acest context, menționăm că, după înregistrare la consiliul electoral de circumscripție, grupul de inițiativă pentru susținerea candidatului la funcția de deputat în circumscripția electorală uninominală, trebuie să deschidă la bancă, în termen de 3 zile, un cont bancar cu menţiunea „Destinat grupului/grupurilor de inițiativă”, fapt despre care va informa, în decurs de 24 de ore, CEC.
Pentru inițierea finanțării campaniei electorale în cadrul alegerilor locale generale , concurentul electoral urmează să deschidă la bancă un cont cu menţiunea „Fond electoral” în care vor fi virate mijloace financiare proprii şi cele primite de la persoane fizice cetățeni ai Republicii Moldova ori persoane juridice din ţară, în scopul finanţării campaniei electorale. Contul poate fi deschis și până la înregistrarea concurentului electoral, cu condiția că orice încasări și cheltuieli de pe acest cont să se facă doar după înregistrarea în calitate de concurent electoral” – menționează CEC.
Toate mijloacele financiare aferente finanțării campaniei electorale a candidaților înregistrați din partea partidelor politice și blocurilor electorale vor fi gestionate prin intermediul acestui cont.
În cazul alegerilor parlamentare noi , finanțarea campaniei electorale se va face din contul bancar „Fond electoral”, deschis de către concurentul electoral și în care vor fi virate mijloace financiare proprii şi cele primite de la persoane fizice cetățeni ai Republicii Moldova ori persoane juridice din ţară. Contul cu mențiunea „Fond electoral” poate fi deschis și până la înregistrarea concurentului electoral, cu condiția ca orice încasări și cheltuieli de pe acest cont să se facă doar după înregistrarea în calitate de concurent electoral.
În caz de nedeschidere a conturilor bancare „Destinat grupului/grupurilor de inițiativă” și/sau „Fond electoral”, grupurile de inițiativă și concurenții electorali, în termen de 3 zile de la înregistrare, vor informa despre aceasta Comisia, și vor desfășura doar activități de campanie sau promovare electorală ce nu implică cheltuieli financiare.
Totodată, atât grupurile de inițiativă, cât și concurenții electorali, vor propune, pentru înregistrare la CEC, o persoană responsabilă de finanțele sale (trezorierul), care va fi responsabilă de întocmirea și prezentarea în termen a rapoartelor financiare. În cazul candidaților independenți la funcția de primar și/sau consilier– rapoartele vor fi prezentate consiliului electoral de circumscripţie respectiv.
Cristina Pendea