[ X ]
CEC, despre modalitățile de votare pentru turul al doilea de scrutin al alegerilor Președintelui RM!
8 Noiembrie

În contextul organizării turului al doilea de scrutin al alegerilor Președintelui Republicii Moldova din 13 noiembrie 2016, Comisia Electorală Centrală (CEC) a făcut cîteva precizări privind modalitățile de votare, informează CURENTUL.

Potrivit CEC, declarațiile privind locul nou de ședere depuse la organul administrației publice locale sunt valabile și pentru turul al doilea de scrutin al alegerilor Președintelui Republicii Moldova din 13 noiembrie 2016.

Totodată, CEC informează că, cererile privind votarea cu urna de vot mobilă pot fi făcute în scris pînă la ora 18.00 a zilei precedente votării, 12 noiembrie 2016.

„În ziua votării, cererile pot fi depuse în scris pînă la ora 15.00, dacă se prezintă şi certificat medical. Doar persoanele cu dizabilităţi de vedere pot înainta cereri privind votarea la locul aflării inclusiv în formă verbală. Persoanele menţionate votează conform listei de alegători pentru votarea la locul aflării, întocmită de biroul electoral al secţiei de votare în baza cererilor depuse. Cererile de votare la locul aflării pentru turul întîi nu sunt valabile și pentru turul al doilea de scrutin”, se spune în comunicat.

Potrivit CEC, persoanele care în ziua alegerilor nu se vor afla în localitatea în care au domiciliu sau reşedinţă pot solicita de la biroul electoral al secţiei de votare un certificat pentru drept de vot. „Acesta se eliberează pe baza actului de identitate care atestă domiciliul alegătorului în raza secţiei de votare respective. Certificatul pentru drept de vot permite alegătorilor să voteze în orice altă secţie de votare de pe teritoriul ţării, decît cea la care este arondată”, a conchis CEC.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților